Oradea va depune miercuri două cereri de finanţare europeană pentru achiziționarea de echipamente medicale în valoare de 3,2 milioane euro.

"Miercuri este termenul limită"

Consiliul Local Oradea a aprobat marţi, cu unanimitate de voturi şi fără comentarii, cele două proiecte în cadrul unei şedinţe desfăşurate online.

"Este vorba de două proiecte care însumează 3,2 milioane de euro şi vizează dotări la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Staţionarul 1 şi Maternitatea orădeană", a declarat primarul Florin Birta în scurta sa luare de cuvânt.

Primarul a spus că "primul proiect se referă la un parteneriat între Spitalul Judeţean şi Universitatea din Debreţin, iar cel de-al doilea va fi depus de municipalitatea orădeană în parteneriat cu oraşul Berettyóújfalu". De altfel, Florin Birta i-a mulţumit şefului grupului UDMR din Consiliul Local, Szabó József, pentru faptul că a intermediat perfectarea celui din urmă.

Cele două proiecte vor fi depuse în cursul zilei de miercuri. „Axa de finanţare pe Ro-Hu este deschisă, iar miercuri este termenul limită de depunere a proiectelor, fapt pentru care nu am mai putut aştepta şedinţa ordinară de joi", a explicat pentru BIHOREANUL, directorul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Marius Moş.

Bani pentru dotări

Concret, primul proiect, care are ca lider Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea, cu titlul EmpowerHer se referă la "stabilirea unui centru complex de reabilitare postnatală şi a unui program de sprijin interregional pentru a spori bunăstarea generală a femeilor şi pentru a susţine revenirea lor în domeniul muncii".

Proiectul prin care spitalul orădean ar primi 1,2 milioane euro cu TVA inclus pentru investiții vizează achiziţia a 108 de paturi electrice, 4 staţii centrale de monitorizare fetală, 10 paturi ATI, 120 de noptiere, 4 ecografe, 2 echipamente radiologice mobile C-arm şi un aparat de anestezie.

Cel de-al doilea proiect, care va fi depus de Primăria Oradea în parteneriat cu Municipiul Berettyóújfalu sub denumirea OR-BVO HEALT, vizează "acces egal la serviciile de sănătate pentru comunităţile din Oradea şi Berettyóújfalu".

Municipalitatea orădeană ar urma să beneficieze, prin acest proiect, de 2 milioane de euro cu TVA inclus. Potrivit raportului de specialitate al HCL-ului, acesta are ca scop achiziţionarea unui aparat RMN pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, iar pentru partenerul maghiar echipamente medicale pentru îngrijire pediatrică, stomatologie şi radiografie dentară.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!