Sărbătorile se apropie cu pași repezi, iar în Oradea a început ridicarea bradului de Crăciun din centrul orașului.

Înalt de 16 metri, bradul ecologic este amplasat şi în acest an în Piaţa Unirii, unde va avea loc în perioada 30 noiembrie - 26 decembrie Târgul de Crăciun, după cum anunță un comunicat transmis luni de Primărie.

Construit pe o structură metalică, acesta va fi decorat cu LED-uri galbene, carpetă luminoasă cu diferite motive de iarnă şi 300 de globuri de culoare roşie.

De asemenea, în prealabil sunt montate în Piaţa Unirii ghirlande luminoase şi diverse figurine de mari dimensiuni, specifice sezonului de iarnă.

La fel ca anul trecut, iluminatul festiv din Oradea va fi pornit odată cu deschiderea Târgului de Crăciun, în 30 noiembrie.

Piaţetele din oraş, sub luminiţe

Totodată, municipalitatea a anunţat că peste 1.800 de decoraţiuni cu panouri luminoase, sub formă de brăduţi, fulgi de nea, steluţe, reni sau globuleţe, vor lumina străzile oraşului.

"Străzile din Oradea vor fi împodobite şi în acest an cu ghirlande, medalioane şi figurine luminoase amplasate pe stâlpi, plase luminoase, tuneluri şi fântâni de lumini. Iluminatul de sărbători va fi realizat pe bulevardele şi străzile mai importante din municipiu, la toate intrările şi ieşirile din oraş, pe principalele artere de circulaţie, pe poduri, în parcuri, în zonele pietonale, precum şi în cele trei noi piaţete din cartierele Ioşia, Rogerius şi Nufărul", a anuţat Primăria Oradea.

Iluminatul festiv al oraşului va dura până de Bobotează. Decoraţiunile şi montajul sunt asigurate de firma MK Illumination, la comanda Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), care asigură serviciului de iluminat public al Oradiei.

Comunicatul nu precizează costurile la care se ridică instalațiile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!