Oradea găzduieşte, de joi până duminică, întrecerile celei de-a VI-a ediţii a Cupei "Black&White" la snooker.
Competiţia se desfăşoară la clubul cu acelaşi nume, situat în fosta clădire a fabricii Mioriţa, de pe strada Moţilor nr. 2.
Oradea are 7 jucători participanţi, dintre care doi sunt capi de serie, Adrian Iacob şi Sorin Avram. Mai participă concurenţi din Arad, Braşov, Bucureşti, Piteşti, Baia Mare, dar şi din Ungaria.
În prima fază, cei 32 de participanţi au fost împărţiţi în opt grupe a câte patru, jucându-se după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Apoi, primii doi în clasamentul final al fiecărei grupe se vor califica mai departe.
În următoarele faze se va juca în sistem eliminatoriu, iar apoi, semifinalele şi finala vor avea loc după regula cel mai bun din şapte meciuri.