1930. Taxă pe câine
În perioada interbelică, orădenii, care aproape toţi locuiau în case cu curţi, deţineau mii de animale, de la cai şi vaci până la porci, păsări şi măgari. Fireşte, o parte dintre ei aveau câini. În total, în anul 1931, în oraş existau peste 800 de câini cu stăpân, iar deţinerea lor era condiţionată de plata unei taxe anuale.
Conform unui regulament al oraşului, publicat în Monitorul comunal şi citat de istoricul Liviu Borcea, oraşul a fost împărţit în trei zone de taxare, numite "ocoale". Primul cuprindea extravilanul, viile, coloniile şi străzile din marginea oraşului. Ocolul al doilea îngloba cartierele de margine şi cele nedenumite, iar cel de-al treilea arterele din zona centrală.
Taxele erau progresive, de la ocolul 1 către ocolul 3, unde câinii erau consideraţi un "lux" şi taxaţi cu 500 lei anual. Totodată, taxele creşteau în funcţie de numărul câinilor deţinuţi, pentru al doilea dublându-se.
Existau şi categorii scutite de taxe, cum ar fi câinii dresaţi în beneficiul Armatei, Jandarmeriei şi Poliţiei, şi cei folosiţi pentru paza gospodăriilor şi "stârpirea şobolanilor" din ocolul 1. Evident, în oraş existau şi câini vagabonzi, acelaşi Monitor Comunal arătând că grupul de ecarisaj a Primăriei prindea sute de animale anual.
2021. Regulament clar
În prezent, orădenii au circa 29.000 de câini şi toţi trebuie să respecte un regulament privind deţinerea şi înmulţirea lor. Conform acestuia, deţinătorul trebuie să aibă minimum 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să nu fi fost condamnat pentru vreo infracţiune.
Pentru prevenirea abandonului şi a creşterii necontrolate a numărului câinilor, proprietarii sunt obligaţi să-i microcipeze şi, pe cei din rasa comună, să-i sterilizeze, fiecare animal având un carnet de sănătate. Patrupedele sunt înregistrate în Registrul de evidenţă al câinilor cu stăpân, fiind obligatorie declararea puilor şi a eventualei vânzări sau donări. Verificarea şi identificarea electronică a patrupedelor se face de către medicii veterinari şi poliţiştii locali, astfel încât să poată fi rezolvate eventuale pierderi.
Stăpânii câinilor se confruntă şi cu restricţii, animalele neavând acces în mijloacele de transport în comun, cele considerate periculoase trebuie să poarte lesă şi botniţă în spaţiul public, iar ţarcuri destinate lor sunt amenajate doar în număr mic în tot oraşul. În schimb, tot mai multe cafenele şi hoteluri acceptă câinii în interior. De asemenea, amenajarea de adăposturi improvizate şi abandonarea câinilor este interzisă.