1903. Episcop de Oradea

Unul dintre episcopii greco-catolici ai Oradiei preocupaţi de viaţa locală a fost Radu Demetriu, care a deţinut funcţia între anii 1903 şi 1920. Născut în Uifalăul Săsesc, în judeţul Alba, sat ulterior botezat Rădeşti chiar în memoria sa, Demetriu a fost şcolit la Aiud şi Blaj, iar apoi la Roma, unde fusese trimis pentru a studia Filologia şi Teologia.

După ce şi-a luat doctoratul a fost hirotonit preot, iar apoi numit paroh greco-catolic în Bucureşti. A predicat în catedrala Sf. Iosif şi în acelaşi timp a fost profesor la seminarul catolic din satul Cioplea, lângă Capitală, unde ulterior a ajuns şi director.

Pentru priceperea sa, regele Carol I l-a trimis de două ori în misiune diplomatică la Vatican. După zece ani petrecuţi în Capitală, în 1897 a fost numit episcop de Lugoj, remarcându-se printre altele pentru restaurarea Mănăstirii Prislop şi prin grija sa faţă de studenţi. A rămas la Lugoj până în 1903, când a venit în Oradea, urmându-i în fruntea Eparhiei Greco-Catolice de Oradea episcopului Mihai Pavel.

Foto 03-statuie

2019. Omagiat în Piaţa Unirii

Demetriu a comandat mai multe clădiri ecleziastice, ca de pildă Palatul Episcopal din Piaţa Unirii, inaugurat pe 11 iunie 1905, pentru al cărui mobilier a alocat peste 133.000 coroane din averea personală.

După ce pe 1 Decembrie 1918 a prezidat Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, alături de Ioan Papp, episcopul ortodox de Arad, şi de Gherorghe Pop de Băseşti, în 1919 Radu Demetriu i-a primit la Palatul Episcopal pe generalul Traian Moşoiu, pe Regele Ferdinand şi pe Regina Maria. Tot el a pus la dispoziţia Şcolii Normale Greco-Catolice clădirea din strada Iuliu Maniu în care funcţionează şi azi, sub conducerea sa fiind modernizat şi Seminarul Teologic din Parcul Traian.

A susţinut financiar refacerea domeniului şi casei parohiale din Beiuş, construirea noii reşedinţe din Stâna de Vale, extinderea internatului pentru băieţi din Beiuş, ridicarea bisericilor din Prisaca şi Pocola şi repararea celor din Delani, Finiş şi Uileacu de Beiuş.

Din nefericire, a avut un sfârşit tragic, fiind ucis în atentatul cu bombă comis pe 8 decembrie 1920 în Senatul României de un grup terorist de extremă stângă condus de Max Goldstein. Statuia din bronz a episcopului va fi dezvelită, pe 20 aprilie, în Piaţa Unirii.