1921. Un bucureştean pentru Academie

Unul dintre dascălii eminenţi care au activat în învăţământul orădean al secolului XX a fost Eugeniu Speranţia. Născut la Bucureşti în anul 1888, a absolvit Facultatea de Drept din Capitală, iar apoi a devenit doctor în filologie şi filosofie. În 1919, la înfiinţarea Universităţii din Cluj, a fost invitat să devină cadru didactic în "capitala" Transilvaniei. Doi ani mai târziu, însă, în contextul în care Academia de Drept din Oradea avea nevoie de profesori bine pregătiţi, cunoscători ai limbii române, Speranţia s-a mutat aici, preluând catedra de Filosofia Dreptului din cadrul Academiei.

Imediat după aceea, a preluat şi catedra de Pedagogie din cadrul Şcolii Normale de băieţi Iosif Vulcan, ţinând uneori şi conferinţe de psihologie la Şcoala de Ofiţeri. În mod ironic, la câteva luni după ce a obţinut gradul de titular definitiv la Academia de Drept, instituţia a fost mutată la Cluj, în 1934 Speranţia părăsind Oradea. În anii petrecuţi aici, a onorat instituţia prin participarea la numeroase conferinţe internaţionale de filozofie şi prin pregătirea cu dăruire a mai multor generaţii de jurişti.

2018. Un dascăl aproape uitat

În anii petrecuţi la Oradea, Eugeniu Speranţia a adus un suflu nou în peisajul cultural local. La scurt timp după sosirea sa, a devenit vicepreşedinte al Reuniunii culturale Cele Trei Crişuri, reuşind astfel să organizeze primul ciclu de conferinţe publice româneşti din Oradea.

Ţinute de trei-patru ori pe an, acestea au însemnat venirea în oraş a mai multor profesori clujeni, închegându-se colaborări educaţionale între cele două oraşe. De asemenea, Speranţia a publicat poeme şi texte ştiinţifice în ziarele şi revistele locale: Familia, Aurora, Vestul românesc, Gazeta de Vest, Legea românească.

Pe lângă acestea, a continuat să publice şi volume de psihologie, etnografie, pedagogie şi filosofie, între care "Psihologia gândirii" şi "Tradiţia şi rolul ei social". În perioada comunistă, locuind în Bucureşti, Speranţia s-a remarcat în continuare ca un literat şi filosof de excepţie. Produsele sale literare au început să fie publicate din nou după 1990, însă în Oradea a fost aproape uitat. O stradă din cartierul Rogerius poartă numele tatălui său, Theodor Speranţia, şi el scriitor şi academician, dar niciuna pe al său. În 2014, istoricul Mihaela Ioana Gavrilă i-a dedicat o biografie.