1977. În grafic, prin băltoace

Circulaţia cu autobuze prin Oradea a crescut pe măsură ce oraşul s-a extins. După 1970, ele deserveau cartierele noi şi platformele industriale, dar şi gara, centrul şi alte zone intens frecventate. De aceasta se ocupa Întreprinderea Judeţeană de Transport Local, care folosea autobuze simple şi articulate, atât modele autohtone Dac, cât şi Ikarus.

Într-o anchetă din 1977, ziarul Crişana prezenta modul în care se circula cu autobuzele prin oraş. În total, zilnic ieşeau pe trasee între 70 şi 90 de maşini, iar graficele de circulaţie erau, în general, respectate. Aşa era cazul pe linia 26 (azi 15), între Podgoria şi centrul civic şi pe linia dintre ştrandul municipal şi Ioşia.

Totuşi, unii şoferi "dereglau" orarul prin devieri de pe traseu, opriri între staţii şi false defecţiuni, existând cazuri în care preferau să se aştepte în capetele de linii şi doar apoi să plece în cursă, astfel mărind intervalul de succedare. Situaţia era similară şi pe liniile către Şoseaua Borşului, unde majoritatea autobuzelor soseau la timp, dar existau şi întârzieri de 20 de minute, în principal din cauza drumurilor proaste, vechimii vehiculelor şi supraîncărcării, astfel că unii orădeni preferau să meargă pe jos.

2022.Trasee multe, autobuze puţine

Schimbările din oraş s-au manifestat şi în transportul public cu autobuzele. Numărul cartierelor şi al locuitorilor a crescut, iar totodată a sporit şi cel al liniilor de autobuz. Parcul de vehicule s-a schimbat şi el, astfel că după anul 2000 au fost achiziţionate atât autobuze noi, cât şi la mâna a doua. Azi, în municipiu sunt operate 30 de trasee, dintre care 12 merg către zonele industriale din Şoseaua Borşului.

O bună parte au câte o cursă pe oră sau circulă doar în orele de vârf, astfel că numărul călătorilor nu e foarte ridicat. Traseele care trec prin centru au o frecvenţă mai bună, fiind folosite cu precădere autobuze noi, inclusiv autobuze articulate, de capacitate mare.

Supraîncărcarea cu călători a dispărut de mult şi timpul de aşteptare în staţii este mic, iar calitatea drumurilor a mai crescut, însă traficul aglomerat scade viteza de deplasare a autobuzelor. Astfel, graficele de circulaţie nu sunt întotdeauna respectate nici acum. Dacă în anii ’70 controlorii erau de negăsit, azi ei sunt o apariţie relativ constantă pe diferite linii, însă şi sistemul de taxare s-a schimbat, evoluând de la vechile biletele perforate la plata cu cardul bancar direct în vehicul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!