1938. Serbare pentru Moş Crăciun

Indiferent de regimul politic, pregătirile pentru sărbătorile de iarnă s-au făcut întotdeauna cu mult timp înainte şi mereu cu drag. La finalul anilor ’30, deşi în România se instaurase regimul autoritar al lui Carol II şi spectrul celui de-al Doilea Război Mondial bântuia deja, oamenii găseau în sărbătorile religioase un refugiu de voie bună.

În decembrie 1938, Noua Gazeta de Vest publica ştiri cu serbările ţinute de copiii grădiniţelor şi şcolilor, amestecate cu reclame ale magazinelor ori relatări despre alte evenimente dedicate Naşterii Domnului. O asemenea serbare au ţinut la Teatru copiii grădiniţei din strada Regele Carol.

Evenimentul a început cu discursuri despre educarea celor mici, dascălii mulţumindu-le înaltelor feţe bisericeşti, între care episcopul greco-catolic Valeriu Traian Frenţiu, pentru sprijinul acordat învăţământului. În program au figurat recitări de poezii, cântece şi dansuri naţionale, iar "punctul culminant" a fost rostirea poeziei "Moş Crăciun". O altă serbare a avut loc pe actuala stradă Moşoiu, cu prilejul inaugurării primei şcoli primare pentru fete din Oradea.

2017. Tradiţia s-a păstrat

O manifestare asemănătoare a fost pregătită, în acelaşi an 1938, de copiii Grădiniţei nr. 9. Programul a început cu intonarea Imnului Regal, cuprinzând apoi mai multe colinde, "executate admirabil de micile făpturi". La Liceul industrial de băieţi, profesorii au povestit obiceiurile de Crăciun, iar elevii au jucat Capra şi Steaua.

Peste ani, obiceiul serbărilor şcolare de Crăciun s-a menţinut. Astăzi, toate grădiniţele şi şcolile le organizează, rămânând un prilej de întâlnire a copiilor cu tradiţiile. De asemenea, copiii de grădiniţă şi din clasele primare şi-au făcut un obicei din a colinda instituţiile publice, îndeosebi Primăria şi Prefectura, primind la schimb pachete cu dulciuri.

Totodată, elevii joacă scenete specifice, în care interpretează personaje biblice şi cântă colinde tradiţionale, precum şi cântece de iarnă contemporane. De regulă, fiecare serbare are un invitat special: însuşi Moş Crăciun, care nu doar că ascultă dorinţele copiilor, ci îi şi cadoriseşte. Pentru ca micuţii să nu uite că, dacă vor să găsească sub brad cadourile mari şi dorite, trebuie să fie cuminţi...