1964. A înflorit orașul

15 septembrie 1964: începea noul an școlar, motiv de bucurie pentru micii elevi și de sărbătoare în unitățile de învățământ. Cel puțin așa era prezentat evenimentul principal al lunii în ziarele locale, care remarcau sutele de buchete de flori ce soseau în fiecare școală.

În curțile unităților de învățământ se țineau careuri, unde pionierii și utemiștii trebuiau să-și etaleze cravatele și uniformele curate și călcate. Aveau loc programe artistice, apoi luau cuvântul persoane din conducerea școlilor, din partea partidului, a comitetului orășenesc și a elevilor. Ulterior se intra în sălile de clasă, unde elevii erau așteptați cu manualele pregătite pe bănci.

La Școala nr. 14 din Oradea (Dacia de azi), circa 1.400 de elevi aveau să învețe în cele 24 de săli de clasă. În 1966, odată cu anul de învățământ a fost inaugurată o nouă școală în cartierul Zona de Vest (azi Liceul Lucian Blaga), cu 982 de elevi, cei din clasa I primindu-și Abecedarele, iar cei mai mari intrând în prima oră de dirigenție. La Liceul Industrial, în primul an de învățământ erau înscriși 105 elevi în trei clase, în timp ce la Liceul nr. 5 tocmai se terminase amenajarea unui teren de baschet și a unuia de volei.

2024. Bine ați venit!

Deschiderea anului școlar se face într-o manieră asemănătoare în zilele noastre. Cu câteva săptămâni înainte, magazinele se umplu cu rechizite, astfel încât elevii să fie bine dotați la primul sunet de clopoțel.

În zilele premergătoare, florăriile se pregătesc și ele pentru tradiționalul obicei de a se oferi buchete profesoarelor. Careuri și discursuri au loc și acum, unde participă conducerea instituțiilor de învățământ, elevi, părinți și oficiali locali.

Față de ceremoniile de pe vremuri, acum are loc și o slujbă oficiată de un preot. Lipsesc cravatele roșii și tricolore, dar se evidențiază moda contemporană. Elevii din clasa zero și ciclul primar sunt primiți anual cu clasele decorate și manualele pregătite pe bănci, iar cei din clasele liceale primesc noul orar, după care urmează socializarea în clase sau pe terase.

În Oradea, funcționează 39 de grădinițe, 13 școli gimnaziale, 14 licee și 7 colegii, toate de stat, și 17 unități de învățământ particulare.

O noutate pentru anul școlar 2024/2025 va fi Liceul Tehnologic Dual, care își începe activitatea în campusul construit pe strada Ceyrat, în vecinătate aflându-se în lucru și noua clădire a International School of Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!