1919. Oradea sub regim bolşevic

După Unirea din 1 Decembrie 1918, integrarea Oradiei şi a teritoriului din jurul oraşului în România Mare a fost un proces lung şi dificil. Pierderile teritoriale ale Ungariei au stimulat nevoia unei schimbări la conducere, iar Kun Béla, viitorul lider comunist, vedea statul ca pe unul sovietizat, cooperativizat, naţionalizat, în care proletariatul să deţină puterea.

Ideea s-a concretizat din 21 martie 1919, când social-democraţii şi comuniştii, prin noul guvern de la Budapesta, au instaurat "dictatura proletariatului", Ungaria devenind o "republică a sfaturilor", un stat comunist de inspiraţie leninistă. Oradea a stat sub acest regim până pe 18 aprilie 1919. Organul de conducere local a fost "Sfatul administrativ al muncitorilor şi soldaţilor", prezidat de Katz Béla.

S-au înfiinţat inclusiv "tribunale revoluţionare" care îi condamnau pe cei bănuiţi de opoziţie la regim. Între restricţiile impuse atunci orădenilor se număra inventarierea şi depozitarea tuturor rezervelor de cărbune şi lemn, confiscarea telefoanelor şi redactarea tuturor telegramelor exclusiv în limba maghiară. Portretul lui Lenin fusese fixat pe faţada primăriei, iar pe clădirile din oraş erau arborate steaguri roşii.

Bustul lui Traia Moşoiu la Oradea2016. Traian Moşoiu: fapte şi ecou

În luna aprilie 1919, preconizatul atac al Armatei Române pentru eliberarea Oradiei se apropia tot mai mult, astfel că în oraş au fost concentrate trupe străine, iar numărul înrolărilor în armata roşie de aici a crescut. Oradea devenea un oraş izolat şi militarizat. Armata Română avansa dinspre Ciucea, iar între Oradea şi Oşorhei se construiseră tranşee.

În noaptea de 18/19 aprilie s-a declanşat o acţiune antibolşevică, generalizată apoi în lupte de stradă, încheiată odată cu intrarea în oraş a trupelor române conduse de generalul Traian Moşoiu (foto). Predarea oraşului s-a făcut pe 20 aprilie, în ziua de Paşte, fostul primar Rimler Karoly revenind la putere şi deschizând Primăria noilor autorităţi române. În câteva zile, Oradea făcea trecerea către administraţia românească, însuşi Moşoiu conducând o perioadă destinele oraşului.

După 1990, în faţa fostului palat al Garnizoanei a fost amplasat un bust al generalului Moşoiu, dublat de un altul la mică distanţă. Numele comandantului a fost dat sălii mari de şedinţe a Primăriei şi unei străzi din centrul oraşului. La fiecare 20 aprilie aniversar, la manifestări participă corul bărbătesc înfiinţat la Oradea sub numele lui Moşoiu în 1991.