1890. Arpacaș pentru Balcani
La începutul secolului XX, una dintre zonele industriale active ale orașului se întindea de-a lungul străzii Vámház (azi Evreilor deportați), în vecinătatea vechiului curs al Peței. Aici funcționau mai multe fabrici pentru prelucrarea cerealelor și producerea de alimente, între care morile Emilia (de pe actuala stradă Mihail Kogălniceanu, demolată în 2014) și Adria.
Aceasta din urmă a fost înființată în 1890 de industriașul Moskovits Adolf, sub numele complet de „Moara cu aburi și fabrică de arpacaș și decorticat mei”. Ocupa o suprafață de 3.000 mp, pe un amplasament unde funcționase anterior o fabrică de spirt.
Ansamblul morii cuprindea un corp principal, dotat cu instalație de măcinat acționată de un motor cu aburi, precum și depozite pentru materii prime și produse finite.
În primele două decenii de activitate, numărul angajaților a fluctuat între 130 și 150, iar în jurul anului 1900 fabrica livra atât pe piața internă, austro-ungară, cât și în țări balcanice sau în Italia.
Moara Adria a făcut parte din grupul industrial al lui Moskovits, care includea și fabrica de spirt de pe Calea Clujului. Stabilimentul a fost conectat la calea ferată industrială ce pornea de pe actuala stradă Griviței, continua spre Parcul Nicolae Bălcescu și ajungea la gara Oradea Vest.
2026. Așteptând reconversia
În perioada interbelică, activitatea industrială din zonă a scăzut, în favoarea construcției de locuințe. Moara a fost distrusă de foc în 1922, iar ulterior, pe o parte a terenului au fost construite Sinagoga Vizhnitz și casele de pe străzile Crinului și Kogălniceanu.
Nucleul industrial al morii s-a păstrat, însă. Până astăzi se remarcă fosta clădire a instalațiilor de măcinat, înaltă și robustă, cu un colț rotunjit spre strada Crinului și cu un coif la nivelul acoperișului.
În perioada socialistă, imobilele au fost folosite ca depozite, inclusiv de Cooperativa de Consum. După anul 2000, clădirile au fost dezafectate treptat, iar o parte a anexelor a fost demolată între 2011 și 2017.
În ultimul deceniu, amplasamentul, aflat în perimetrul Zonei Centrale Protejate, a fost studiat atât în lucrări de diplomă, cât și în planuri urbanistice.
Propunerile au vizat păstrarea clădirii morii, restaurarea și reconversia ei într-un spațiu cultural ori expozițional, de pildă un muzeu al științei și industriei, amenajarea terenului din jur ca spațiu public, desființarea anexelor degradate și ridicarea unor imobile noi pentru expoziții, birouri sau locuințe.
Deocamdată, însă, fosta moară care trimitea produse în Balcani și Italia rămâne închisă, nefolosită și tot mai degradată.