1981. Debit uriaş

Acum 40 de ani, în primăvara anului 1981, topirea zăpezilor şi ploile au dus la creşterea masivă a debitului Crişului Repede. În după-amiaza zilei de 12 martie, forţa apei a fost atât de puternică încât a dus la ruperea unei pile a podului Decebal, construit în anul 1913. Două treimi din pod s-au înclinat periculos, tocmai când era traversat de un tramvai şi un camion.

În aceeaşi zi, circulaţia pe pod, inclusiv pietonală, a fost oprită, iar linia de tramvai a fost închisă, traficul fiind deviat pe străzile şi podurile vecine. Seara, sute de persoane s-au adunat să vadă cum podul era lăsat într-o parte, existând şi curajoşi care l-au traversat în continuare. A fost ultimul pod metalic din oraş, celelalte, rutiere şi pietonale, fiind înlocuite în anii 1940-1970 cu cele din beton, existente şi azi.

Demontarea podului Decebal a fost o lucrare anevoioasă, care a durat câteva luni, iar pentru facilitarea traversării pietonilor între cele două maluri a fost montat un pod provizoriu, din pontoane, în aval de vechea pasarelă. Structura din fier a fost tăiată şi desfăcută în bucăţi, probabil fiind apoi topită. Din aceasta, s-a păstrat cel puţin una dintre stemele Oradiei, amplasată pe arcele de deasupra carosabilului.

2021. Aşteptând reabilitarea

Proiectarea noului pod a început în vara anului 1981, iar lucrările, executate de Trustul de Construcţii Locale Oradea, au durat doi ani. Noua punte a fost concepută din beton armat prefabricat, post-comprimat, cu trei deschideri de 27 de metri, patru benzi de circulaţie, dublu faţă de structura anterioară, linii de tramvai, două trotuare de 3 metri lăţime şi un pasaj subteran pe malul stâng al Crişului.

Cel mai mult a durat realizarea culeelor şi a pilelor, grinzile, fiecare cântărind 50 de tone, fiind montate în primăvara anului 1983. Inaugurarea a avut loc pe 23 august 1983, de Ziua Naţională, în prezenţa prim-secretarului de Bihor, Laurean Tulai, şi a reprezentanţilor Centrului judeţean de proiectări şi a Trustului de construcţii.

Noul pod a permis deschiderea, în 1983, a noului bulevard Decebal către Olosig, prin sistematizarea cartierului de pe malul drept. Trecut o singură dată prin reparaţii capitale, în vara anului 2004, podul prezintă o stare de uzură accentuată şi este ultimul pod rutier nereabilitat în oraş. Pasajele pietonale de pe cele două maluri au fost modernizate la începutul anilor 2010, pentru a permite subtraversarea pistelor pentru biciclete, iar singurele elemente de infrastructură schimbate sunt conductele de termoficare.