1981. Nufărul, pe din două

Cartierul orădean Nufărul este compus din două "sub-cartiere", corespunzătoare etapelor de dezvoltare. Nufărul 1 se află pe partea stângă a străzii cu acelaşi nume, în direcţia ieşirii din oraş, iar Nufărul 2 pe partea dreaptă.

În a doua jumătate a anilor 1970, aproape toate clădirile vechi din zona Nufărul 2 au fost demolate, ca în locul lor să fie ridicate blocuri.

În primăvara lui 1982, ziarul Crişana scria că lucrările în noul cartier erau în plină desfăşurare. Primul bloc a fost început pe strada Apateului în august 1981, ca parte din întâia etapă a Nufărului 2, care avea să cuprindă 893 de apartamente.

În martie 1982 erau în lucru 14 blocuri în diferite stadii, de la fundaţii la finisaje, şi pentru acel an era preconizată finalizarea a 588 de apartamente. Şantierul avansa conform unui grafic convenit cu furnizorii de materiale de construcţii, însă de multe ori ele erau livrate în cantităţi insuficiente. Tot în acea perioadă se pregătea executarea aleilor şi trotuarelor, precum şi amenajarea Pârâului Adona.

În total, Nufărul 2 a avut patru etape de dezvoltare, care s-au întins până în anii ’90 şi nu au fost încheiate. Practic, întreaga zonă dintre străzile Ciheiului şi Nicolae Şova urma să fie de blocuri.

2022. Şi mai sistematizat

Ultimele blocuri din proiectul de sistematizare din anii 1980, aflate în Nufărul 2, până la bucla de întoarcere a tramvaielor, au fost terminate abia prin 1995, după care a fost amenajată o piaţă de alimente.

Ulterior, timp de 10 ani, cartierul nu a văzut niciun şantier mai important. Abia după 2005 au început unele modernizări de străzi, iar pe arterele din spatele pieţei au început să fie construite case, blocuri şi clădiri de cult.

În anul 2011, Pârâul Adona a fost întubat, astfel încât deasupra să fie amenajate străzi, locuri de parcare şi spaţii verzi, inclusiv un parc pe strada Franz Liszt. În aceeaşi perioadă au fost demolate garajele dintre blocuri, zona devenind mai aerisită.

Nufărul 2 a început să se extindă mai ales după 2015, prin construcţii de case dincolo de fostul curs al Adonei şi lângă centură, respectiv blocuri atât în spatele pieţei, cât şi pe strada Ciheiului.

O veche idee din anii ’80, amenajarea unei piaţete publice în colţul străzilor Nufărului şi Ciheiului, se materializează abia în 2022, odată cu modernizarea bulevardului. Totodată, în 2021, mai multe imobile din cartier au fost demolate pentru amenajarea de noi locuri de parcare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!