1971. Ideea inelului ocolitor

Într-un articol despre sistematizarea urbană a Oradiei, revista Familia din luna ianuarie a anului 1971 prezenta cititorilor câteva din planurile edililor pentru reconfigurarea unor cartiere. În contextul extinderii ariilor de locuinţe din cartierele Zona de Vest, azi Rogerius, dar şi din Nufărul, respectiv aglomerarea axei de circulaţie dintre acestea, urbaniştii aveau în vedere crearea unei rute directe via Ioşia.

O astfel de arteră, socotită atunci "o importantă lucrare de artă", urma să cuprindă inclusiv un pod peste Criş, în Zona de Vest. Traseul a fost definitivat în anii următori, tot în revista Familia fiind publicată, în 1983, o hartă a viitoarei configuraţii rutiere a oraşului.

Centura ocolitoare prevedea acelaşi traseu pe care îl are în prezent, mărginind cartierele Tokai, Nufărul, Ioşia şi Cimitirul Municipal, având rostul scoaterii traficului de tranzit din interiorul oraşului. Aceasta a fost o primă etapă a proiectului şoselei de centură, cea de-a doua urmând să fie completarea până în Calea Clujului. Ea, însă, nu s-a mai realizat, mai ales că ar fi urmat să străbată numeroase terenuri agricole în exploatare, iar legislaţia nu permitea construcţii noi în afara intravilanului.

2015. Centură cu 4 benzi şi pasaje

Materializarea proiectului unei centuri ocolitoare a Oradiei a rămas pentru încă 20 de ani o încercare dificilă. În anii ´90 devenise o promisiune electorală, studiile de fezabilitate existând din 1995. Lucrarea nu a început din lipsă de finanţare.

În anul 2000, investiţia era estimată la 25 milioane dolari, autorităţile având speranţa unor investitori americani. În cele din urmă investiţia a demarat pe banii Guvernului, iar inaugurarea porţiunii de drum cu două benzi dintre Calea Aradului şi CET II a avut loc în vara anului 2003.

Deşi la început a fost de un real folos, în scurt timp capacitatea maximă de trafic a fost depăşită. Necesitatea lărgirii întregului drum de centură era clară. Circulaţia pe patru benzi a devenit realitate abia în 2012, drumul beneficiind pentru prima dată şi de un sistem de iluminat public.

Pentru asigurarea unei mai bune fluenţe a traficului, atât de-a lungul centurii, cât şi dintr-o parte într-alta a sa, anul trecut a început construirea unor pasaje supraterane pe două şi pe patru benzi. Două dintre ele, peste str. Nufărului şi Calea Aradului, sunt deja finalizate, fiind deschise circulaţiei la sfârşitul anului trecut.