1930. Şcoală franceză în Oradea

Aflată pe strada Republicii nr. 56, clădirea în care funcţionează Spitalul Clinic CF Oradea a avut, pe vremuri, mai multe destinaţii. A fost construită în anul 1904, într-un cartier în plină dezvoltare, pentru a găzdui sediul Societăţii de Regularizare a Barcăului. Stilul arhitectural este eclectic, arhitecţii Fehér Lajos şi Ritter Ignác proiectând faţada către stradă în trei registre, din care cel principal, aflat deasupra intrării, puţin ieşit în afară.

Ferestrele erau mai mici la parter, deschise tot câte două, iar la etaj erau mari şi decorate cu ancadramente orizontale deasupra. Iniţial, clădirea a avut un singur etaj, dar în timpul renovării din 1930 i-a mai fost adăugat unul.

Atunci, imobilul a fost achiziţionat de Guvern pentru a fi transformat în sediul Institutului Notre Dame de Sion, filiala Oradea, şcoală înfiinţată prin grija episcopului greco-catolic Valeriu Traian Frenţiu. În anii ’30, în acel institut cu predare în limbile română şi franceză funcţiona o şcoală pentru copii mici (4-6 ani), o şcoală primară pentru fete cu patru clase şi două săli de învăţământ, şi un liceu de fete, toate deschise în septembrie 1930. Institutul dispunea şi de un internat, aflat în vila de alături.

2020. Spitalul CF

După cel de-Al Doilea Război Mondial şi instaurarea regimului comunist, Institutul şi-a încetat activitatea, dar clădirea a continuat să aibă destinaţie şcolară. Între 1947 şi 1957, aici au funcţionat Şcoala Superioară de Comerţ şi Şcoala CFR, domenii aflate în creştere în acea vreme. În urmă cu 73 de ani, s-a înfiinţat un centru de sănătate pentru muncitorii feroviari, centru care un deceniu mai târziu devine Spitalul CF, mutându-se în impozanta clădire.

În timp, unitatea sanitară a început să deservească şi Poşta, Întreprinderea de Transporturi Auto şi carierele de piatră şi marmură din judeţ, activitatea generalizându-se şi mai mult către anul 2000.

Staţionarul şi ambulatoriul de specialitate continuă să funcţioneze în clădirea de pe strada Republicii, aflată totuşi într-o stare destul de avansată de degradare. Are 161 de paturi şi mai multe secţii: Medicină internă, Chirurgie, Cardiologie, un laborator de Radiologie şi Imagistică Medicală şi un Compartiment de Farmacologie clinică şi Toxicologie, efectuând şi servicii medicale pentru siguranţa circulaţiei.

Ambulatorul cuprinde cabinete de Cardiologie, Gastroenterologie, Medicina muncii, Psihologie etc. Spitalul are şi un punct de lucru cu ambulator în Satu Mare.