1960. Pedalând prin comunism

Ciclismul este practicat în Bihor de decenii bune. În septembrie 1960 aici s-a desfăşurat etapa a şaptea a Turului ciclist al Republicii Populare Române, programată între Oradea şi Cluj, pe o distanţă de 146 km. În total, Turul însemna 1.600 km de pedalat, participanţii reprezentând şase ţări.

Etapa orădeană a început prin "întâmpinarea" cicliştilor veniţi dinspre Timişoara pe stadionul Libertăţii, pentru ca startul următoarei etape să se dea în Piaţa Republicii (azi Piaţa Ferdinand).

"Străzile frumos pavoazate, simpatia cu care publicul i-a înconjurat pe sportivi, au creat sâmbătă şi duminică dimineaţă, la plecarea lor, o atmosferă sărbătorească", nota ziarul Crişana.

Primirea cicliştilor în Oradea fusese catalogată drept cea mai frumoasă de către reporterul de atunci al TVR, Ion Mureşeanu. Câţiva mii de orădeni au luat parte la plecarea cicliştilor către Cluj, alţii încurajându-i pe participanţi pe străzile ce duc spre ieşirea din oraş. Grupul a rămas compact până în Corniţel, iar urcarea din Piatra Craiului a fost dificilă. Cel mai rapid ciclist a ajuns în Cluj cu un avans de o oră şi 39 de minute faţă de restul plutonului.

2018. Turul Ciclist al Bihorului

Deşi vremurile s-au schimbat, tururile cicliste rămân o competiţie atractivă, precum şi o modalitate de a descoperi locuri interesante.

Din acest motiv, în 2016 a fost organizată prima ediţie a Turului Ciclist al Bihorului, competiţie care se desfăşoară în judeţ şi care a reunit mii de participanţi în trei ediţii. Turul se desfăşoară la începutul verii şi cuprinde mai multe etape, atât startul cât şi sosirea având loc în Piaţa Unirii din Oradea.

În 2018, Turul a cuprins trei etape: prima pe relaţia Oradea - Aleşd - Oradea (80 km), a doua până la Stâna de Vale, pe o distanţă de 86 km, plus un tur prin centrul Oradiei (de 1,9 km), iar a treia de 171 km, din Oradea spre Săcueni - Marghita - Aleşd şi retur.

Competiţia face parte din circuitul European Tour şi are loc sub egida Uniunii Cicliste Internaţionale. La start se înscriu echipe din mai multe ţări, în 2018 concurând 22 de echipe din România şi din Ungaria, Italia, Moldova, SUA, Franţa, Marea Bitanie. Competiţia are şi rolul promovării unor obiective turistice din judeţ, precum Băile Felix, Valea Ierului, Valea Barcăului, Stâna de Vale şi Munţii Bihorului.