Municipalitatea a eliberat în 2016 mai multe autorizaţii de construire decât oricând în ultimii ani. "Avem creşteri pe toate segmentele. Numărul certificatelor de urbanism emise în 2016 a crescut cu 19% faţă de anul precedent şi avem o creştere cu 49% faţă de media anilor anteriori. La fel, numărul autorizaţiilor de construire eliberate a crescut cu 19% faţă de anii anteriori", a declarat directorul adjunct al Instituţiei Arhitectului Şef, Adriana Lipoveanu, joi, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut ca temă principală raportul de activitate al instituţiei pe anul 2016.

Potrivit raportului, numărul certificatelor de urbanism eliberate a crescut cu 19%, de la 5.000 în 2015, la 5.953 în 2016, iar cel al autorizaţiilor de construire cu 6,5%, de la 2.276 la 2.425 în acelaşi interval de timp.

În ceea ce priveşte tipul autorizaţiilor de construire eliberate, cea mai mare creştere, de 23,6%, s-a înregistrat la autorizaţiile pentru intervenţie la reţelele de utilităţi cum sunt cele de apă, termoficare sau internet, urmate de cele pentru montarea de mijloace publicitare (23%).

Pe locul trei urmează autorizaţiile pentru construirea de clădiri, care au crescut cu 11%, urmate de cele eliberate pentru comerţul stradal, mai multe cu circa 6%.

Pentru contribuabilii mai puţin familiarizaţi cu birocraţia din domeniul construcţiior, certificatul de urbanism este documentul de informare prin care municipalitatea aduce la cunoştinţa solicitantului condiţiile şi documentele de care are nevoie pentru a putea construi pe un anumit amplasament. Ulterior, în baza documentaţiei din certificatul de urbanism, solicitantul poate cere autorizaţie de construire.

"Numărul în creştere al certificatelor de urbanism, al autorizaţiilor de construire şi al autorizaţiilor de luare în folosinţă a construcţiilor finalizate sunt indicatori importanţi privind dezvoltarea oraşului. Asta înseamnă că Oradea este un oraş atractiv pentru investitori, că există în continuare cerere pentru construirea de locuinţe de către dezvoltatorii imobiliari şi că tot mai mulţi orădeni îşi construiesc case sau hale de producţie", a afirmat viceprimarul Mircea Mălan.

Pentru a venit în întâmpinarea investitorilor, obiectivul IAS pentru anul 2016 a fost să reducă perioada de emitere a acestor documente de la termenul legal de 30 de zile la 7 zile pentru certificatele de urbanism şi 15 zile pentru autorizaţiile de construire.