Nu cred că există orădean şi bihorean care să nu fi aflat despre ruptura dintre conducerea Primăriei şi cea a Consiliului Judeţean produsă anul trecut, când PNL-iştii şi UDMR-iştii s-au supărat unii pe alţii, aceştia din urmă făcând brusc stânga-mprejur şi preferând celor dintâi, care le oferiseră viceprimăria municipiului, noi aliaţi, de la care au primit şefia judeţului.
În aceste condiţii, în care UDMR a propagat teza că politicienii din conducerea oraşului ar fi ignorat, ba chiar au discriminat minoritatea maghiară, decizia municipalităţii de a nu ţine seama de cearta politică şi de a se implica în organizarea sărbătoririi Sfântului Ladislau alături de asociaţia omonimă şi de Episcopia Romano-Catolică, se arată cu atât mai înţeleaptă.
E un semnal limpede, şi cât se poate de oficial, care contrazice povestea că românii şi aleşii lor mănâncă unguri pe pâine. Că minoritatea altădată dominantă în acest oraş nu e nici pe departe nebăgată în seamă, aşa cum susţin politrucii care se îngraşă din voturile ei. O probă că, dimpotrivă, majoritarii de acum pot, aşa cum şi trebuie, să întindă o mână celor care au fost cândva mai mulţi.
La împlinirea a 825 de ani de la canonizarea Regelui Ladislau, considerat întemeietorul legendar al Cetăţii, orădenii sunt îndemnaţi, aşadar, indiferent de etnie, să participe la câteva evenimente de natură religioasă şi laică apte să-i ducă la comuniune. Dacă la cele cu încărcătură religioasă poate că nu se vor înghesui foarte mulţi români, li se vor alătura totuşi unii care au drept numitor comun cu o parte a concitadinilor maghiari catolicismul. Pe de altă parte, cum la procesiunea romano-catolică sunt aşteptaţi 3.000 de participanţi din Ungaria, câştigurile din turism şi serviciile conexe nu vor fi deloc de lepădat, iar de ele pot profita orădenii de toate naţionalităţile şi confesiunile.
Şi mai atractive se arată alte evenimente ale sărbătorii, ca de pildă concertul simfonic cu focuri de artificii programat luna asta la Palatul Baroc, şi mai cu seamă cele stabilite pentru luna viitoare în Cetate, date de veteranii trupei Omega, binecunoscută tuturor din vremea când ne orientam spre vecini antenele televizoarelor chiar dacă nu le ştiam limba, şi de Metropol, cu atât mai mult cu cât cei din urmă vor cânta şi în ungureşte, şi în româneşte.
Într-un oraş care se laudă cu bogăţia etnică şi confesională, în care multe familii sunt rezultatul unor căsătorii mixte şi ai căror copii nu au spaime când îşi definesc identitatea, în care vecinii nu se ceartă din pricina grupei sanguine, un festival precum cel prilejuit de jubileul Sfântului Ladislau poate fi o punte între toţi locuitorii cetăţii şi o ocazie de reafirmare a relaţiilor păstrate fireşti în ciuda încercării unor politruci de a le strica din meschine socoteli electorale. Dorinţa şi disponibilitatea orădenilor de a petrece împreună ar putea avea pentru aceştia puterea unui avertisment: să nu mai plănuiască dezbinări şi nici să nu le mai plăsmuiască.