Aflat recent în Capitală, discutam la un moment dat cu colegi de breaslă din diferite colţuri de ţară, la o cafea, pe terasa hotelului ultracentral ce ne găzduia. Sub ochii noştri se etalau mărcile a trei epoci.
În imediata apropiere, peste trotuarele sparte şi slinoase ale Bulevardului Regina Elisabeta se înşirau cândva frumoasele clădiri din epoca de aur a României, făurită de Carol I. Aproape tuturor li se prelingea tencuiala la fel cum leproşilor le cad, zice-se, tot felul de mădulare. Câteva, puţine, erau spoite, dar de mântuială, peste scorojeală. Abia vreo două-trei, de pe aceeaşi parte cu Primăria Generală, erau renovate mai cu simţul răspunderii.
În spatele bătrânelor clădiri din vremea Regatului şi din cea interbelică urmau blocurile comuniste. Înnegrite, sluţite de adăugiri fără nicio legătură cu vreo normă de urbanism, fie şi balcanic, cu balcoane de diverse forme, mărimi şi culori, după gusturile (lipsă) ale locatarilor. În rândul al treilea, în orizont cu Casa Poporului, producţiile imobiliare post-comuniste, de la buildinguri din oţel şi sticlă, generos prăfuite, până la Catedrala Mântuirii Neamului.
În timp ce contemplam ce-a fost şi ce-a ajuns "Micul Paris", unii colegi, ştiindu-mă venit din "Mica Vienă" de peste Carpaţi, îmi repetau, cu iritată frustrare, cam aceeaşi întrebare: de ce la voi se poate, că la noi nu se face nimic? Era după anunţul că Nokian Tyres investeşte în Oradea 650 milioane euro, pe fondul unei imagini extrem de bune pe care Oradea o are în afara... Oradiei.
Căci, dacă "loco" noi ne plângem de "cele mai mici salarii" şi "cele mai mari taxe" (ambele enunţuri fiind false, ventilate în scopuri pur politice), cei care ne-au vizitat oraşul sunt uimiţi că arată cu totul altfel decât româneşte. Şi urbea, şi locuitorii ei. Oraşul - curat, în plină şi continuă dezvoltare (pe când noi înjurăm şantierele, alţii înţeleg cât folos ne vor aduce după finalizare), iar orădenii - prosperi după haine, case şi maşini.
Adică altfel decât se vede în majoritatea celorlalte oraşe din ţară. Unde, e drept, locuitorii nu sunt deranjaţi cu lucrări, nu sunt pândiţi de "pericolul" de a folosi, în prezent şi în viitorul palpabil, parcări şi pasaje supra şi subterane ori noi drumuri, de a-şi intersecta măcar privirile, dacă nu destinele, ba cu un terminal cargo, ba cu unul intermodal.
Problema, dacă acceptăm o terminologie a cârcotaşilor, e că - adunate tenace în ultimii ani - tocmai aceste facilităţi, la care alţi conaţionali nici nu visează, conving noi investitori să vină în Oradea. Iar de o vreme aceştia sunt dintr-o specie categoric tot mai sofisticată comparativ cu cea a "lohn"-iştilor de odinioară, construind aici întreprinderi cu tehnologii de vârf care, aţi ghicit, nu îşi vor plăti angajaţii cum o făceau odinioară făbricuţele de pantofi.
Sub ochii noştri se petrece o adevărată revoluţie, se face o mutaţie de la cantitate la calitate, iar progresul "ameninţă" să se extindă, odată cu viitoarele parcuri industriale din judeţ, şi dincolo de marginile Oradiei. E de bine, chiar dacă noi vom continua să plângem cât suntem de "năpăstuiţi".