S-au făcut sondaje, s-a lansat campania pentru unificarea Oradiei cu Sînmartinul, lumea a început să comenteze, taberele se conturează. Primăria Oradea a avut abilitatea să lanseze din timp tema, pentru ca populaţia să-şi poată spune păsurile. Acestea, coroborate cu datele sociologice, au dus la nişte soluţii pe care nimeni nu le imagina când a fost lansată ideea unificării.
Cei care se plângeau de impozitele mari pentru bieţii ţărani din Sînmartin au rămas, practic, fără muniţie. La fel cum şi sătenii nu mai pot comenta că nu-şi vor putea creşte animalele sau că vor fi cocoşaţi de biruri.
Temele tind, în schimb, să fie deturnate. Proiectul unificării e unul strict administrativ şi n-ar trebui să intereseze pe nimeni culoarea politică a promotorilor lui. Din păcate, însă, UDMR şi-a arătat făţiş împotrivirea, pe motiv că ar scădea ponderea maghiarilor din Oradea Mare, iar PSD-iştii s-au pronunţat împotrivă doar pentru că n-a fost ideea lor, ci a duşmanului Bolojan.
S-ar putea, totuşi, ca votul să nu fie virusat atât de mult de politicieni. Asta pentru că între timp UDMR a intrat în guvernarea locală şi e cam ridicol să critici nişte hotărâri la care eşti şi tu părtaş. Şi nici PSD-ul nu se arată a fi un monolit, din moment ce şi prefectul Claudiu Pop s-a declarat public în favoarea proiectului.
O unificare reuşită, exemplu de bune practici, ar putea deschide problema redesenării adminstrativ-teritoriale într-o ţară unde avem comune care nu-şi pot plăti nici becul de la uşa primăriei.