O ploaie puternică a inundat, miercuri la prânz, zeci de străzi din Oradea, iar şoferii au fost nevoiţi să oprească maşinile sau să înainteze cu atenţie, din pricina nivelului crescut al apelor.

Potrivit maiorului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, echipaje de pompieri intervin în mai multe zone din oraş, pentru a evacua apa acumulată în urma ploilor abundente. Printre altele, sunt curţi şi beciuri inundate pe străzile Traian Moşoiu, Mihai Eminescu, Primăriei, Armatei Române, Iosif Vulcan, Postăvarului, Macului, Louis Pasteur.

„Situația este în dinamică, în dispeceratul ISU BH fiind preluate în continuare apelurile efectuate de cetățeni pentru evacuarea apei din gospodării”, a precizat mr. Roşca.

De asemenea, potrivit informațiilor furnizate de cititorii BIHOREANULUI, sunt inundate mai multe străzi, precum Louis Pasteur şi intersecţia de la magazinul Crişul (video jos, sursa INFO TRAFIC jud. BIHOR / Radu Iulian Sidea), Șoseaua Borșului, în zona podului CFR, dar și strada Republicii.

Apa a băltit inclusiv pe Corso (video jos, George), la fel și zona centrelor comerciale Lotus II, din Bulevardul Decebal.

Și în cartierul Ioșia au fost străzi inundate.

Potrivit unor imagini transmise BIHOREANULUI de Sándor Marin, imaginile de mai jos au fost făcute în jurul orei 14, pe Aleea Salcâmilor, colț cu Colegiul Constantin Brâncuși (fost Transilvania).

Aşa cum BIHOREANUL a scris, probleme sunt semnalate şi în judeţ. În mai multe sate din zona Beiuş – Ştei s-au format viituri, care au inundat uliţele şi gospodăriile.

Judeţul Bihor este sub cod portocaliu de ploi puternice până miercuri seară, la ora 23.