Ploaia puternică şi cantităţile mari de apă căzute miercuri fac ravagii în Bihor.

Pompierii intervin, la ora transmiterii acestei știri, în mai multe sate din zona Beiuş-Ştei, dar şi lângă Valea lui Mihai, unde viiturile formate în urma furtunilor au inundat mai multe curţi şi subsoluri.

Imagini surprinse de localnici din aceste sate arată că viiturile au fost puternice şi au inundat şi uliţele localităţilor.

Potrivit maiorului Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana, miercuri la prânz, echipajele de militari intervin în satul Ghighişeni, din comuna Rieni, unde patru gospodării (curţi şi subsoluri au fost inundate). De asemenea, s-a format o viitură puternică şi în satul Cusuiuş, din comuna Lazuri de Beiuş, unde deocamdată nu se ştie câte gospodării sunt inundate.

Militarii din Valea lui Mihai intervin la rândul lor, după ce curtea unei societăţi comerciale din Tarcea a fost inundată. Pe o suprafaţă de jumătate de hectar, apa are un nivel de 80 cm, iar pompierii intervin cu motopompe, pentru evacuarea ei.

Din informaţiile existente la această oră, viiturile nu au produs şi victime.

Străzi inundate în Oradea

Probleme sunt semnalate şi în Oradea, unde ploaia torenţială a dus la inundarea mai multor străzi. De exemplu, pe str. Louis Pasteur,  autoturismele înaintează greu, din pricina nivelului ridicat al apei.

De asemenea, potrivit informațiilor furnizate de cititorii BIHOREANULUI, sunt inundate mai multe străzi, inclusiv Șoseaua Borșului, în zona Kaufland, zona podului CFR (foto Mădălin Hinț), la fel și zona centrelor comerciale Lotus II, din Bulevardul Decebal.

Reamintim că judeţul Bihor este sub cod portocaliu de ploi puternice până miercuri la ora 23.