Şi în acest an, Oradea va găzdui competiţii importante din minifotbalul românesc. Președintele Asociației Județene de Minifotbal Bihor, Spiros Baltsavias, a participat zilele trecute la  Adunarea Generală anuală a Federației Române de Minifotbal, condusă de preşedintele Ioan Onicaş, care a avut loc la Cluj Napoca şi de unde s-a întors cu decizia de a organiza în 2024 două competiţii importante.

De această dată este vorba despre Campionatul Național de Socca, o variantă a minifotbalului cu mici modificări de regulament, și de Superliga Regională a României.

Naţionalul de Socca, aflat chiar la ediţia inaugurală, se va desfăşura la Oradea în perioada 17-19 mai.

„Competiția este open și la ea pot participa echipe din toate campionatele, inclusiv de la firme și instituții publice. Ne așteptăm la peste 60 de formaţii, dintre care vreo 15 vor fi din Oradea. Este o bună ocazie pentru multe dintre ele să ia contact cu o competiție națională. Primele patru clasate se vor califica la Champions League, care va avea loc în Insula Creta din Grecia”, a declarat Spiros Baltsavias, la întoarcerea de la Adunarea Generală.

Cea de-a doua competiție naţională de minifotbal care va avea loc la Oradea în acest an este Superliga Regională a României, a cărei miză va fi calificarea la turneul final al Campionatului Național de la Galați.

Superliga Regională a României se va desfăşura în perioada 28-30 iunie şi va reuni 32 de echipe din jumătatea vestică a ţării, cealaltă fază regională urmând a avea loc la Iași.

La finalul acestor turnee, primele opt echipe clasate la Oradea și primele opt de la Iași vor obţine calificarea pentru turneul final ce va avea loc la Galați.

„La Superliga Regională vom avea în competițție primele două clasate din Liga 1 a campionatului din Oradea, care vor avea avantajul că evoluează pe teren propriu, în fața suporterilor bihoreni”, a mai precizat Baltsavias.

De menţionat că, în prezent, primele două locuri în Liga 1 sunt ocupate de Bad Boys Oradea și ACS Grandhill&Ony Residence Oradea.

Atât Campionatul Național de Socca din luna mai, cât şi Superliga Regională a României din luna iunie se vor desfășura pe terenurile sintetice de la Baza Tineretului și Baza AEK.

Cu aceste competiţii, municipiul Oradea se numără și în acest an printre orașele care găzduiesc evenimente importante din lumea minifotbalului românesc. De altfel, se ştie că an de an, Oradea a organizat competiții naționale importante din minifotbal, iar evenimentul cu cea mai mare anvergură a fost ediția de anul trecut a EMF Champions League.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!