Autorităţile ungare au emis săptămâna trecută mandat european de arestare pe numele lui Florian Sas, alias Thomas Dormansson, 45 de ani, un orădean cu dublă cetăţenie, suedeză şi română, condamnat în Ungaria la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru restituiri ilegale de TVA în valoare de peste 1,3 milioane lei.

Conform documentelor transmise de autorităţile ungare Curţii de Apel Oradea, bărbatul este acuzat că, împreună cu alte 6 persoane, a făcut parte dintr-o grupare infracţională organizată profilată pe înşelăciuni şi evaziune fiscală.

"Orădeanul Florian Sas, alias Thomas Dormansson este acuzat că a înşelat statul ungar cu 71.067.957 forinţi, adică aproximativ 1,3 milioane lei, prin rambursări ilegale de TVA", a declarat grefiera Cornelia Precup din cadrul Biroului de presă a Curţii de Apel Oradea.

Potrivit sursei citate, bărbatul a şi fost ridicat la sfârşitul săptămânii trecute de poliţişti de la domiciliul său situat în Oradea şi reţinut pentru 24 ore, însă vineri Curtea de Apel Oradea a dispus ca acesta să aştepte în stare de libertate finalizarea procedurilor de extrădare.

"Intanţa a dispus ca până marţi, dată la care se finaliza traducerea mandatului european de arestare şi urma să se judece punerea în executare a acestuia, Sas să rămână în stare de libertate, dispunând luarea faţă de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea Oradea", a explicat grefiera.

Marţi, însă, bărbatul nu s-a mai prezentat la proces, existând informaţii că a trecut ilegal graniţa în Ungaria, unde a fost prins şi încarcerat pentru executarea pedepsei.

"Avocatul său a declarat în faţa instanţei că Sas a încălcat interdicţia de a părăsi localitatea şi a plecat în Ungaria, unde a fost reţinut şi încarcerat. Pentru a lămuri problema, instanţa a solicitat autorităţilor judiciare ungare să confirme acest lucru", a mai spus Cornelia Precup.