Un orădean s-a ales cu dosar penal, după ce, duminică după amiază, a fost prins de un echipaj al Poliţiei rutiere Oradea, băut şi drogat la volanul maşinii. 

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar Alina Dinu, bărbatul în vârstă de 37 ani a fost oprit în trafic duminică, la ora 17.20. Pus să sufle în etilotest, aparatul a indicat o concentraţie alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Pentru că exista şi suspiciunea că era sub influenţa substanţelor psihoactive, orădeanul a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge şi de urină, în vederea stabilirii alcoolemiei şi a prezenţei în organism a substanţelor cu efect psihoactiv. 

"În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri orădeni", a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor. 

În total, în perioada 21 - 26 decembrie, ca urmare a abaterilor constatate în trafic, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din Bihor au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 40.965 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 18 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute trei certificate de înmatriculare, au fost constatate 21 de infracţiuni şi 23 de tamponări.

70 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 10 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, patru sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, trei pentru conducere sub influenţa alcoolului, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 23 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.