Un orădean în vârstă de 36 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și este anchetat pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Într-un comunicat transmis miercuri de Poliția Bihor se arată că orădeanul ar fi vânat pe un fond cinegetic din Paleu, în perioada decembrie 2024 - ianuarie 2025, „fără a fi înscris în vreo autorizație de vânătoare eliberată în condițiile legii”.
La una dintre ieșiri, acesta ar fi tras cu arcul asupra unui mistreț, pe care l-a rănit, dar nu l-a recuperat.
Pe 8 mai, în cadrul cercetărilor demarate în acest caz, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat trei percheziții domiciliare, în Oradea și în Popești.
În finalul acestora, au fost descoperite o armă lungă letală, un dispozitiv de amortizare confecționat artizanal pentru arme de foc, trei cartușe cu glonț, precum și o armă lungă neletală - toate deținute ilegal.
Marți, după expertizarea armelor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Bihor și pus sub urmărire penală pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj.
Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.