Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au început, miercuri, urmărirea penală împotriva orădeanului Gheorghe Chereji, de 50 de ani, sub acuzaţia de trafic de influenţă, bărbatul fiind prins în flagrant şi reţinut, miercuri, după ce a pretins şi primit 1800 de euro de la un alt orădean căruia i-a promis că poate rezolva obţinerea unei autorizaţii de demolare de la Primăria Oradea.

"Persoana respectivă, care este şi denunţător în cauză, a demolat o parte a unei clădiri fără autorizaţie şi risca să fie amendat de Inspectoratul în Construcţii Bihor pentru lucrările neautorizate. Inculpatul i-a promis că va interveni pe lângă un funcţionar al Primăriei Oradea şi îi va rezolva cu ajutorul unui funcţionar public obţinerea unei autorizaţii de demolare", a declarat pentru BIHOREANUL şeful Secţiei Urmărire Penală din Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Vasile Popa.

Potrivit procurorului, în schimbul serviciului, inculpatul ar fi pretins în prima fază 300 de euro, iar ulterior alţi 1500 de euro. Marţi seară, imediat după ce a încasat a doua tranşă de bani, a fost prins în flagrant de procurori şi poliţişti.

Orădeanul a fost reţinut, miercuri, pentru 24 ore, şi urmează să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

UPDATE: Judecătorii Tribunalului Bihor au respins cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile în cazul orădeanului Gheorghe Chereji, dispunând în schimb, interdicţia de a părăsi ţara.