Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat, joi, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au finalizat cercetările faţă de un orădean de 61 de ani, acuzat de încălcarea drepturilor de autor.

Orădeanul este acuzat că, în cursul anului 2010, a realizat şi distribuit, fără a deţine acordul titularilor drepturilor recunoscute de lege, copii ale unor opere muzicale şi cinematografice, precum şi ale unor programe pentru calculator.

"Aceste produse erau expuse pe internet, sub formă de listă", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Potrivit inspectorului principal Dinu, prejudiciul total provocat astfel de orădean titularilor drepturilor de autor este de aproximativ 10.000 de euro.

"Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au finalizat cercetările în cauză şi au propus trimiterea în judecată a suspectului", a mai spus purtătorul de cuvânt.