Tânăra sportivă orădeană Alexandra Cîmpan a fost aproape de a cuceri o medalie la prima ediţie ca Campionatului Balcanic de judo rezervat copiilor până în 13 ani.

La competiţia care a avut loc în Bosnia Herţegovina, la Pale, în perioada 23-25 septembrie, sportiva orădeană legitimată la LPS Bihorul şi antrenată de Alexandru Goncearenco, a ajuns până în finala mică. A pierdut însă meciul pentru medalia de bronz în faţa unei sportive a ţării gazdă, şi s-a clasat pe locul V la categoria -57 kg.

"Este un rezultat bun, având în vedere lipsa de experienţă a sportivei noastre. Este prima dată când această competiţie se organizează pentru sportivi atât de tineri şi cred că pe viitor va fi o competiţie benifică pentru micii judoka", a declarat antrenorul Alexandru Goncearenco.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!