Tânăra şi talentata baschetbalistă orădeană Anisia Croitoru a participat săptămâna trecută cu echipa României la competiţia intitulată "Balkanic Next Star Cup", de la Cluj Napoca.

Legitimată la CSU CSM Oradea, Anisia s-a remarcat din plin, la final, ea fiind coşghetera lotului României, al cărui căpitan este, cu 62 de puncte marcate. De asemenea, cu această eficienţă, Anisia a terminat pe locul III în clasamentul coşgeterelor, însă a fost şi cea mai bună recuperatoare a turneului, cu 45 de recuperari, dar şi cea mai eficientă jucătoare a turneului, cu un indice de 83.

Mediile sportivei orădene la "Balkanic Next Star Cup" au fost: 34:58 minute; 11,3 recuperări; 1,5 assist; 2,8 intercepţii; 2,3 capace; 20,8 eficienţă; 15,5 puncte / meci, terminând trei din cele patru partide în double-double.

De menţionat că echipa României a terminat competiţia pe locul 2, Anisia Croitoru fiind nominalizată în "best five-ul" turneului.

După această competiţie, tânăra, fiica antrenoarei Ioana Croitoru, a avut o singură zi de pauză, de luni ea reîncepând antrenamentele la echipa de club. Miercuri va disputa ultima etapa a primei faze din Liga Naţională, împotriva formaţiei din Târgu Secuiesc.