Deşi este în ultimul ei an de juniorat, sportiva Bianca Benea, de la clubul CSM Oradea, a devenit vicecampioană naţională la spadă feminin seniori, la întrecerile Campionatelor Naţionale de scrimă pentru seniori, competiţie care s-a desfăşurat în perioada 28 martie – 2 aprilie la Sala de Scrimă "Ana Pascu" din Bucureşti.

Bihoreanca în vârstă de 20 de ani a avut evoluţii foarte bune în prima fază a competiţiei, unde a obţinut cinci victorii din şase asalturi.

Astfel, Bianca s-a calificat pe tabloul eliminatoriu cu cel de-al treilea rezultat din totalul de 37 sportive participante în proba feminină de spadă.

În şaisprezecimile de finală, Benea a învins-o clar - cu scorul de 15-2 - pe dinamovista Larisa Oprea, apoi, în optimi, orădeanca a trecut de olteanca Adela Danciu, de la CSU Craiova, pe care a întrecut-o cu 15-12.

Acelaşi scor care i-a adus victoria l-a înregistrat Bianca şi în sferturile de finală, unde a întâlnit o altă dinamovistă, pe Raluca Sbîrcia.

În penultiumul act, în semifinale, sportiva clubului CSM Oradea a dat peste Maria Udrea, de la CSA Steaua, spadasină pe care a reuşit s-o învingă cu scorul de 15-11, calificându-se pentru finală.

În meciul pentru titlul naţional şi medalia de aur, Bianca s-a duelat cu Amalia Tătăran, de la Dinamo, în faţa căreia a trebuit să se recunoască învinsă cu scorul de 12-15 şi, astfel, să se mulţumească cu medalia de argint şi titlul de vicecampioană naţională, performanţă notabilă însă la vârsta ei.

Reamintim că la începutul acestui an, Bianca Benea ea a cucerit şi titlul de campioană a României la juniori, rezultat care, după cum notează şi site-ul clubului CSM Oradea, a fost obţinut pentru a treia oară consecutiv.

Orădeanca a avut însă o evoluţie bună în primele luni ale acestui an şi la Campionatele Europene de scrimă pentru juniori, din Italia, de la Foggia, unde a ajutat echipa naţională a României să se claseze pe locul al IV-lea în proba de spadă feminin pe echipe.