Karateka orădeană Cezara Faur a cucerit medalia de bronz la categoria +40 de kilograme juvenil la întrecerile turneului internațional din Slovacia.

Desfăşurată la Sala Sporturilor din Kosice, competiţia a reunit la start, pe 15 ianuarie, 498 de sportivi proveniţi de la 47 de cluburi din şase ţări, Lituania, Cehia, Slovacia, Ungaria, Ucraina și România.

Cu această ocazie, pentru elevii antrenorilor Ioan şi Elena Vaida, de la centrul de performanță Shogunul Oradea & Palatul Copiilor Oradea, s-a dat startul în noul an competiţional la karate.

Mai exact, a fost vorba despre cea de-a 16-a ediție a Memorialului Michal Bozogan, la care clubul orădean a fost prezent de fiecare dată, de la inaugurarea lui.

„Am început o bătălie epică în competiție pentru a obține un loc pe podium. Chiar dacă nu am reușit să obținem decât o medalie, sportivii orădeni și-au demonstrat valoarea cucerind numeroase locuri 5 și 7”, după cum a declarat profesorul Ioan Vaida.

Principala performeră a delegaţiei clubului orădean a fost Cezara Faur, situată pe locul III, fapt care i-a adus medalia de bronz la categoria +40 kg juvenil.

Ceilalţi sportivi orădeni de la Shogunul & Palatul Copiilor care s-au clasat pe locul 5 au fost: Luca Lalescu, Silaghi Bogdan, Paul Octavian (la juniori), Lencar Denis (cadeți), Raduly Marcus, Debelka Erik (minicadeți), toţi la kumite, unde au ajuns până în semifinale.

Pe locul 7 la grupa de kumite individual copii s-au situat: Silaghi Ștefan, Mihelea Anamaria, Hanga Iasmina, Hanga Carina, Cipleu Dan, Szabo Krisztian, Sotiuț Francesca, Bokra Claudiu, Lazăr Serafim, Bocra Carmen şi Ficuț Rareș. 

„Suntem mândri de echipa noastră, cu mic cu mare. Am crezut în ei și au demonstrat că au valoare, caracter, au demonstrat că au fair-play. Ne dorim să mergem înainte și să performăm cât mai bine”, se precizează şi într-un comunicat al clubului orădean de karate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!