O orădeancă în vârstă de 86 de ani a ajuns, miercuri, în comă la spital, după ce a fost lovită de o dubiţă Ford Tranzit pe un trotuar de pe Bulevardul Dacia.

Accidentul a fost anunţat la Poliţie la ora 12.34, iar orădeanca se află în stare extrem de gravă.

"Pacienta a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor cu traumatism cranio-cerebral grav. Este în comă, ventilată mecanic şi a fost dusă deja în sala de operaţie", a declarat BIHOREANULUI purtătorul de cuvânt al SMURD Bihor, dr. Alexandru Mateoc.

Potrivit poliţiştilor rutieri care au efectuat cercetările la locul tragediei, vina pentru accident o poartă şoferul care nu s-a asigurat în timpul manevrei de mers înapoi. 

"Ancheta este, încă, în desfăşurare pentru stabilirea circumstanţelor exacte în care s-a produs evenimentul rutier", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.