Directorul Zonei Metropolitane Oradea, Adrian Foghiş, urmează să primească un post de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a decis, sâmbătă, Biroul Politic Naţional al PNL. Foghiş a fost propus de Ilie Bolojan, preşedintele PNL Bihor. 

"Funcţii importante"

În cadrul reuniunii de sâmbătă a Biroului Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal au fost discutate 72 de propuneri, supuse apoi validării. 

"Organizaţiile PNL au formulat propuneri pentru funcţiile de secretari de stat, preşedinţi, vicepreşedinţi de agenţii. Am supus validării BPN 72 de candidaţi pentru poziţiile respective, oameni care urmează să gireze funcţii importante în statul român şi să susţină premierul, miniştrii în activitatea Executivului. Am susţinut în continuare reprezentanţi care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Guvernului pe care l-am condus, de asemenea, am susţinut reprezentanţi noi", a declarat preşedintele formaţiunii, Ludovic Orban.

În schimb, lista cu propuneri de prefecţi şi subprefecţi nu a fost validată în şedinţa de sâmbătă, iar Ludovic Orban a evitat să spună clar când va fi finalizat acest demers, scrie Hotnews.ro. 

Pentru infrastructură

BIHOREANUL a relatat în luna ianuarie că PNL Bihor urmează să-l propună pe Adrian Foghiş pentru funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor pentru ca acesta să sprijine proiectele de infrastructură ale judeţului, de la Autostrada Transilvania şi drumul de legătură din Oradea spre aceasta, până la realizarea drumurilor de centură ale comunelor Oşorhei, Sântandrei şi Nojorid şi la variantele ocolitoare Aleşd şi Beiuş.

Adrian Foghiş a condus asociaţia Zona Metropolitană Oradea - care reuneşte Primăria municipiului şi cele din comunele Borş, Biharia, Cetariu, Girişu de Criş, Ineu, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Sînmartin, Sîntandrei şi Toboliu - în perioada 2008-2012 şi apoi din nou din 2015 până în prezent, coordonând mai multe proiecte, inclusiv pe fonduri europene, pentru dezvoltarea infrastructurii şi nu numai. 

Pe de altă parte, tot sâmbătă, Biroul Politic Naţional a validat propunerea ca orădeanca Florica Cherecheş să devină preşedinta Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Atât Florica Cherecheş, cât şi Adrian Foghiş ar urma să fie numiţi, oficial, în funcţii în zilele următoare de către premierul Florin Cîţu.