Pugilistul orădean Adrian Maxim şi-a adjudecat medalia de bronz la întrecerile Campionatului Naţional de Box pentru seniori, competiţie care s-a desfăşurat săptămână trecută la Brăila.

Adrian Maxim a participat cu delegaţia Clubului Crişul Oradea şi a evoluat la categoria 67 kg, acolo unde a disputat semifinala în compania lui Samuel Roman din Sighişoara, dar a pierdut. Astfel, elevul antrenorului Viorel Crăciunea s-a clasat pe locul III.

La întrecerile de box seniori de la Brăila, clubul Crişul Oradea a mai avut trei sportivi participanţi. Dintre aceştia, Mark Csiszer a avut cea mai bună evoluţie. El a luptat la categoria +92 kg, unde au participat 10 sportivi şi unde a trecut de primul tur. În sferturile de finală, orădeanul a pierdut, însă, în faţa lui Cristian Filip de la Rapid Bucureşti, cel care avea să devină campion naţional.

Ceilalţi doi reprezentanţi ai clubului Crişul Oradea la Naţionalele de box au fost Mihai Şandro, la categoria 86 kg, şi Cristian Ştef, la 92 kg. Ambii au avut ghinionul de a lupta în primul tur cu pugiliştii care aveau să câştige aceste categorii şi să devină campioni naţionali.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!