Sportivul orădean Alex George Creț a ocupat locul 5 la întrecerile concursului internaţional de judo Udine Junior European Cup 2021, competiţie care s-a desfăşurat în Italia, în perioada 11-12 august.

Legitimat la CSM LPS Bihorul Oradea, Alex Creţ a luat startul în cadrul categoriei -100 kilograme masculin, unde a fost repartizat în Grupa C.

În primul meci, orădeanul l-a învins pe germanul Killian Kappelmeier, după care a trecut şi de francezul Kenny Liveze, calificându-se în semifinale. Aici, în schimb, Alex a fost învins de Mikheil Japaridze, din Georgia.

A evoluat apoi în repasaj, unde a fost depășit de italianul Daniele Accogli. Astfel, Alex George Creț a ocupat locul 5 în ierarhia finală a categoriei la care au luat startul 16 sportivi.

Competiţia din Italia a reunit peste 350 sportivi din 32 de ţări, de pe trei continente.

Alex George Creț este campionul național al categoriei 90 kilograme, atât la seniori, cât și la U21.