Sportivii de la LPS-Champions Oradea au cucerit o medalie şi au obţinut un loc 5 şi un loc 7 la întrecerile Campionatului Național de judo dedicat copiilor de U14 și U16, competiţie care a fost găzduită de Bacău în perioada 15-17 martie.

Evenimentul a fost unul de anvergură, având în vedere că a reunit nu mai puţin de 766 de sportivi din întreaga ţară. Dintre aceştia, 410 au participat la categoria de vârstă U14, iar 356 la U16.

Orădenii de la LPS-Champions, antrenați de Alexandru Goncearenco, Dan Fâșie și Andreea Mateaș, s-au remarcat prin medalia de argint cucerită de Ciprian Buşanu, care a concurat la categoria -55 kg U16, o categorie care a reunit 33 de judoka. Ciprian a reușit să câștige patru meciuri, după care a pierdut finala într-un meci foarte echilibrat. Astfel, a devenit vicecampion naţional.

Aproape de podium, pe locul 5, a fost şi Sofia Cioloş, care, la categoria -44 kg U14, a câștigat patru meciuri și a pierdut două. La această categorie, la care au fost înscrise 32 de sportive, Sofia a pierdut finala mică, pentru medalia de bronz.

Și Alexandra Cîmpan a avut o evoluție bună, ea ocupând locul 7 la categoria -57 kg U16, după ce a obținut două victorii și a suferit două înfrângeri.

„Suntem satisfăcuți de rezultatele obținute, având în vedere ca a fost o competiție de nivel foarte ridicat, cu un număr foarte mare de participanți. Peste o lună, mai exact în perioada 19-21 aprilie, la Arad, va avea loc Campionatul Național dedicat categoriilor de vârstă U13 și U15, unde sperăm să obținem rezultate mai bune”, a declarat, la întoarcere, antrenorul şi conducătorul LPS-Champions Oradea, Alexandru Goncearenco.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!