Orădeanul Ionuţ Grecu a devenit campion naţional şi balcanic la downhill la categoria Master 2, după ce a ocupat locul I la întrecerile naţionale şi balcanice desfăşurate în Complexul Cheile Grădiștei din Munții Făgăraș. Reprezentând clubul Tibiscus Timişoara, orădeanul a fost primul la categoria de vârstă 40-49 de ani.
Campionatele Naționale de Mountain Bike 2024 au inclus în weekendul trecut mai multe discipline sportive, printre care Campionatul Naţional şi Balcanic de downhill.
A fost vorba despre un concurs de coborâre cronometrată de la 1300 la 850 m pe un traseu de 1,9 km lungime, la care au participat cei mai buni rideri din țară și din Balcani.
Printre participanții care au terminat cu brio cursa se numără orădeanul Ionuț Grecu, legitimat la C.S.Tibiscus Timişoara, care a obținut locul I și titlul de campion naţional şi balcanic la downhill la categoria Master 2 (40-49 ani).
„Traseul a fost unul dintre cele mai grele pe care m-am dat în ultimii ani, format din trei părți: prima mai abruptă, cu multe pietre, care s-a transformat aproape după fiecare tură din cauza numărului mare de rideri; a doua parte mai de flow, cu săritori și rădăcini, iar a treia parte - un slalom pe pârtia ce ducea la finish. Mi-a fost destul de greu să leg prima parte, având deja câteva căzături ușoare în antrenamente, dar în calificări și în finală am reușit să fiu mai focusat, să aleg liniile corecte, legând mult mai bine traseul și fără căzături”, a transmis orădeanul.
Pentru a ajunge la această performanţă, acesta s-a pregătit intens.
„Pregătirea pentru acest campionat nu a fost una «peste noapte», intensă și scurtă. A fost o muncă constantă, cu întreținerea condiției fizice prin antrenamente zilnice acasă și - bineînțeles - dat la vale pe tot soiul de trasee, în special la Crater, lângă Oradea, unde locuiesc acum”, a mai transmis Ionuţ Grecu, într-un comunicat.