În perioada 13-15 mai la Iași s-au desfășurat întrecerile celei de-a XXV-a ediții a Finalei Campionatului Național de Karate Fudokan, competiție destinată categoriilor de cadeți, juniori, tineret și seniori.

Organizată de Clubul Sportiv Olympic Iași, în colaborare cu Federația Română de Karate Tradițional, competiția a reunit la start 220 de sportivi proveniți de la 35 de cluburi din întreaga țară.

Din partea clubului orădean C.S. Fudoshin, la această finală au participat doi sportivi, Laurențiu Avram și Mihaela Roșca. Laurențiu Avram a obținut două titluri de  campion național, la probele kogo kumite și fukugo, iar Mihaela Roșca a obținut un onorant loc VI în proba de fukugo.

Ca urmare a acestor rezultate, sportivul Laurențiu Avram și-a câștigat dreptul de a fi în lotul național al României, care va participa în luna octombrie a acestui an la Campionatul European, ce se va desfășura în Polonia, la Cracovia.

„Doresc, pe această cale, să le mulțumesc părinților pentru susținere, sportivilor pentru dăruirea și ambiția de care au dat dovadă și le doresc mult succes la pregătire în continuare”, a declarat, după competiție, Mihai Turla, președintele și antrenorul clubului orădean Fudoshin.