Brigada de arbitri români care participă la turneul final al Campionatului European de Fotbal din Franţa, din care face parte şi orădeanul Octavian Şovre, va debuta în cea mai importantă competiţie fotbalistică din acest an duminică seara.

Brigada românească îl va avea la centru pe Ovidiu Haţegan, iar la cele două tuşe pe asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe şi va arbitra meciul Polonia - Irlanda de Nord, din Grupa C a EURO 2016, care se va desfăşura duminică de la ora 19, în oraşul francez Nisa, după cum a anunţat UEFA.

Din brigada de arbitri vor mai face parte şi arbitrii asistenţi adiţionali Alexandru Tudor şi Sebastian Colţescu. Arbitru de rezervă va fi grecul Tasos Sidiropoulos, iar arbitru asistent de rezervă, compatriotul acestuia, Damianos Efthimiadis.

De precizat faptul că Haţegan este primul central român prezent la un turneu final după o pauză de 28 de ani. Timişoreanul Ioan Igna a condus meciuri la EURO 1988, iar în urmă cu 16 ani, la EURO 2000, s-a consemnat ultima prezenţă a arbitrajului românesc la un turneu final, prin tuşierul timişorean Nicolae Grigorescu.