În weekend s-au desfăşurat la sala de scrimă "Ana Pascu" din Bucureşti întrecerile Campionatelor Naţionale de Speranţe (U15) la spadă feminin individual.

Competiţia a adus rezultate frumoase pentru scrima orădeană. Alexandra Dragăn şi Andrea Muntean (ambele legitimate la LPS Bihorul şi antrenate de profesorul Andrei Timoce) s-au impus pe întreg parcursul competiţiei ce a strâns la start 51 de sportive de la 10 cluburi.

Cele două orădence au dominat concursul, ajungând ambele în finală, unde s-au duelat pentru medalia de aur.

La capătul unui meci extrem de disputat, în cele din urmă Alexandra Drăgan a reuşit să se impună cu scorul de 15-14 şi să cucerească astfel titlul de campioană naţională, iar Andrea Muntean a devenit vicecampioană naţională. 

De menţionat însă şi evoluţia surorii mai mici a vicecampionei, Ana Muntean (în vârstă de 12 ani), care a ocupat locul 27, după ce a trecut de ambele tururi de grupe. În cele din urmă ea a fost învinsă cu scorul de 15-11 de către Rodica Ştefanescu, de la CSA Steaua Bucureşti.

Cu o zi mai devreme, vineri, 21 mai, a avut loc şi proba masculină din cadrul Campionatelor Naţionale de Speranţe (U15), unde Clubul Sportiv Şcolar LPS Bihorul a fost reprezentat de cinci sportivi antrenati de profesorul Andrei Timoce. Dintre aceştia, doar unul a făcut parte din categoria U15, Mihnea Codrean, ceilalţi patru având vârsta de 13 ani. Astfel, pentru ei scopul concursului a fost pregătirea pentru Campionatul Naţional de copii (U13), competiţie care va avea loc la finalul lunii iunie.

Aceştia au avut o evoluţie mai modestă în competiţia ce a reunit la start 50 de sportivi din cadrul a 10 cluburi. Doar doi dintre au reuşit să se califice după ambele tururi de grupe. Apoi ambii au fost învinşi pe tabloul de eliminatoriu de 32.

În acest fel, Gabriel Popa a ocupat locul 22, Mihnea Codrean locul 29, Andrei Raţ-Tarţia locul 33, Mihnea Tămăşan locul 42, iar Dragoş Barbur locul 50.