Strategia energetică a oraşului e varză, cu toate că are la bază alimentarea cu gaz. Primăria a scris un generos proiect european pentru o asemenea centrală şi, spre ghinionul nostru, banii chiar vor veni. Nu acelaşi lucru pot spune însă despre gaz, în legătură cu care nu sunt sigur că va ajunge la noi.

E suficient ca alde Putin să se trezească cu faţa la cearşeaf sau ca liderul ucrainian să geamă de mahmureală şi vom privi cu ochi trişti şi umezi la mândreţe de instalaţie, cum ne lasă ţepeni de frig în plină iarnă. Şi nici nu ştiu exact care va fi cauza reală. Lipsa combustibilului sau preţul prohibitiv?

Când la 40 de kilometri de oraş ai cărbune care-ţi ajunge pe 150 de ani şi tu te bazezi pe o resursă nesigură precum gazul, e ca şi cum ai imagina să faci la Oradea producţie de brânză din lapte de cămilă sau una de dulceaţă din curmale.

Exploatarea carboniferă din Bihor ar fi dat de lucru la încă 500 de oameni şi ar fi asigurat o alimentare continuă a centralei. Şi, ce-i mai important, la un preţ decent. Dacă însă mizăm pe gaz, încălzirea centralizată poate deveni o catastrofă. Oamenii nu vor avea decât să-şi monteze centrale de apartament şi cine va avea bani va supravieţui, cine nu va pleca din ţară.

Sigur, mulţi vor spune că nu-i mare problemă, doar e vorba de bani europeni. În primul rând, însă, şi noi suntem europeni, deci e vorba, până la urmă, şi de banii noştri. Apoi nu înţeleg de ce, dacă avem parale, trebuie neapărat să ne batem joc de ele.

Un lucru e sigur: după strategii energetice bazate pe floricele de porumb, pământ de flori şi rumeguş, am ales-o pe cea mai nesigură.