Go frack yourself!

La chemarea unui aşa-numit "grup antifracturare hidraulică Oradea", dar de fapt a voluntarilor Ecotop, care au şi cerut autorizaţia pentru manifestaţie de la Jandarmerie, circa 200 de orădeni de toate vârstele, preponderant tineri, cu convingeri ecologiste s-au adunat joi seară în faţa Prefecturii pentru a-şi exprima opoziţia faţă de posibila exploatare a gazelor de şist în Bihor şi, în general, în România.

La faţa locului au "catalizat" participanţii cunoscuţii Orlando Balaş, Horea Vuşcan, Laura Turdean, Paul Iacobaş, Ana Marossy şi Narcis Vâlceanu, în jurul cărora manifestanţii au afişat zeci de pancarte cu mesaje pe temă: "Go frack yourself!" (un fel de "Fracturează-te singur!"), "No fracking way!", "Apă fără gaz! Nu putem bea bani!", "Ne apărăm pământul, apa, sănătatea!", "Aveţi copii? Nu le otrăviţi viitorul!", "Oradea spune NU exploatării prin fracturarea a gazelor de şist!", "Nu corporaţia face legislaţia!".

"Vrem să atragem atenţia că se pune în pericol sănătatea oamenilor şi că exploatarea gazelor de şist nu va aduce românilor beneficii, căci după cum s-a văzut românii deja plătesc gaze şi benzină la preţuri ca peste tot în Europa. După mine, exploatarea gazelor de şist este o ideea foarte proastă, care poate să ducă la căderea acestui guvern, la fel cum a căzut şi Guvernul Ungureanu!", a spus Orlando Balaş.

"În exploatările gazelor de şist se folosesc milioane de hectolitri de apă pentru a fractura rocile şi a elibera gazele, iar aceste ape se contaminează iar apoi se răspândesc peste tot pe orizontală, poluând resursele şi ajungând la noi cu substanţe chimice care pot să provoace cancer şi multe alte boli despre care poate nici nu ştim", a explicat şi biologul Ana Marossy.

Jos Ponta! Jos Băsescu!

După ce majoritatea participanţilor a primit de la liderii grupului textele lozincilor, acestea au fost scandate pe toată durata protestului, de peste o oră, făcând deliciul celor de faţă.

"În Bihor / Nu suntem la mâna lor!", "Refuz, rezist / Nu vreau gaze de şist!", "Ape curate / Nu poluate!", "Victor Ponta, nu uita / România nu-i a ta!", "Noi v-am votat / Voi ne-aţi gazat!", "România-i ţara noastră / Ne-am săturat de politica voastră!", "Ponta şi cu Antonescu / La fel ca şi Băsescu!", "România, trezeşte-te!", "Cetăţeanul informat / Nu poate fi manipulat!", "Victor Ponta, nici nu ştii / Cât de mic începi să fii!", "Vinde Ponta tot ce poţi / Că ai un Guvern de hoţi!" şi "Dottore!" - au fost cele mai repetate scandări.

O ţintă a fost şi prefectul Claudiu Pop, care la ora 19 nu mai era în clădirea Prefecturii, luat la zeflemea în cor, cu texte precum "Claudiu, vino afară! Hai, Popică!", "Mergem la Dacia!", "Prefectul e laş / Fuge din oraş!".

În timp ce majoritatea protestatarilor se pregăteau de plecare, prefectul Claudiu Pop, anunţat de jandarmi, a apărut în Parcul Traian, cu toate că la acea oră făcea oficiile de gazdă pentru vicepremierul Liviu Dragnea, care urmează să participe vineri la conferinţa judeţeană a PSD Bihor. Sosit la locul protestului, prefectul a discutat câteva minute cu participanţii la acţiune, după care a invitat o delegaţie să urce în biroul său. Aici, reprezentanţii ecologiştilor au scris pe loc un memoriu pe care Pop a promis că-l va transmite Guvernului în cursul dimineţii de vineri.