Timp de patru zile s-au desfăşurat, pe terenurile de tenis ale bazei sportive Arena Antonio Alexe, întrecerile celei de-a patra ediţii a turneului naţional de tenis de câmp dotat cu Cupa Vulturul Negru.

Concursul a fost rezervat sportivilor de la categoriile de vârstă de 10, 12, 14 şi 16 ani, dar şi seniorilor.

La finele întrecerilor, orădenii au reuşit să totalizeze patru titluri în concurs, probele seniorilor fiind adjudecate chiar de reprezentanţii clubului gazdă, CSM Oradea. Astfel, dacă la feminin s-a impus Daria Jula, proba masculină de seniori i-a revenit lui Nimrod Nemeş.

De asemenea, la categoria de 16 ani, în proba masculină s-a impus Christian Teszari, și el reprezentant al CSM Oradea, fiul magnatului RCS&RDS, Zoltan Teszari.

În fine, la categoria 14 ani, masculin, a câştigat Ionuţ Darian Gal, de la Sănătatea Oradea.

În celelate probe câştigători au fost: Daniela Bereanu (CSM Reşiţa) la 16 ani feminin, Cezara But (ACS Serguy Carp) la 14 ani feminin, Ciprian Florincaş (Tenis Profi Arad) la 12 ani masculin, Anastasia Haţiegan (Winners Cluj) la 12 ani feminin şi Medeea Ferestean (Intersport Arad) la 10 ani feminin.

De menţionat că întrecerea de 16 ani, atât la masculin cât şi la feminin, s-a disputat pe suprafaţă rapidă. Celelalte categorii de vârstă s-au desfăşurat însă pe zgură. Întreg turneul a avut loc în balon.


Vezi rezultatele complete ale sportivilor clubului organizator, CSM Oradea:

Nimrod Nemeş – locul 1 la seniori masculin
Daria Jula – locul 1 la seniori feminin
Bianca Moise – locul 2 la seniori feminin
Denisa Cherecheş – sfertfinalistă la seniori feminin
Edina Szabo – sfertfinalistă la seniori feminin

Christian Teszari – locul 1 la 16 ani masculin
Vladimir Cuc – locul 2 la 16 ani masculin
Răzvan Şerban Sime – locul 6 la 16 ani masculin
Patricia Goina – locul 2 la 16 ani feminin
Andrada Bonte – locul 5 la 16 ani feminin

Andrei Cosmin Ţigan – locul 6 la 14 ani masculin
Simuţ Patricia – locul 3 la 14 ani feminin
Bouanane Samira – locul 5 la 14 ani feminin

Iustin Cuc – locul 2 la 12 ani masculin
Alessandra Merce – locul 2 la 12 ani feminin
Serena Druţă – semifinalistă la 12 ani feminin
Maria Roxana Jula – turul 1 la 12 ani feminin
Sonia Fluieraş – turul 1 la 12 ani feminin

Alexandra Silaghi – locul 2 la 10 ani feminin
Daiana Ungur – locul 4 la 10 ani feminin
Iustina Bodea – locul 5 la 10 ani feminin