Zeci de orădeni din toate cartierele oraşului au cerut municipalităţii să reia dezinsecţia împotriva ţânţarilor după ce ultima etapă, de la sfârşitul lunii iunie, nu a avut niciun efect.
"Să stropească!"
Locuitori din toate cartierele s-au plâns BIHOREANULUI că roiurile de insecte le fac viaţa imposibilă de câte ori ies din case. "Atrageţi atenţia Primăriei să stropească împotriva ţânţarilor pentru că murim! Acuma dimineaţa eram în parcul de lângă bazinul olimpic, era plin de copii care făceau sport şi la umbră, unde era mai OK, era invazie", a transmis, o orădeancă, miercuri dimineaţă.
De altfel, nu este zi în care populaţia să nu reclame municipalităţii, prin aplicaţia Oradea City Report, disconfortul provocat de insecte.
"În orice zonă a oraşului ai treabă e plin de ţânţari mai ales seara şi mai ales în zonele unde sunt spaţii verzi. Astăzi, mergând pe jos prin Rogerius să ajung pe malul Crişului, prin zonele cu spaţii verzi pe unde am trecut era plin, plin de ţânţari", a scris miercuri un locuitor al străzii Aluminei.
Reclamaţii similare au fost depuse şi din zonele Alexandru Cazaban, Bajor Andor, Mareşal Averescu, Matei Corvin, Milcovului, Morii, Nicolae Grigorescu, Oneştilor, Pionierilor şi altele.
Două stropiri succesive...
Contactat de BIHOREANUL, viceprimarul Florin Birta, coordonatorul Direcţiei Tehnice, a pus înmulţirea ţânţarilor pe seama ploilor din ultimele săptămâni. "În perioada 24 – 30 iunie s-a făcut o etapă de dezinsecţie. După ploile din ultima perioadă, aceasta a fost însă insuficientă pentru că ţânţarii au reapărut", a declarat edilul.
Potrivit viceprimarului, municipalitatea va comanda încă două etape suplimentare de stropiri împotriva ţânţarilor. "Am discutat deja cu Direcţia Tehnică să reia dezinsecţia. Prima etapă va avea loc cât mai curând, în prima jumătate a lunii iulie, în funcţie de modul în care reuşeşte firma executantă să se organizeze", a spus Birta.
Cea de-a doua etapă de dezinsecţie va fi programată pentru sfârşitul lunii.
Lucrările vor fi făcute de firma Coral Impex, prin intervenţie la sol, pentru suma de 39.809 lei pentru fiecare etapă.