Orădenii sunt invitaţi să se pronunţe în această vară cu privire la modul în care va fi mobilată principala arteră pietonală a oraşului.

Consultarea populaţiei are la bază donaţia făcută oraşului de către artistul plastic Carol Kovacs, care a realizat un ansamblu de piese de mobilier din fier şi lemn masiv cu bănci, coşuri de gunoi şi ghivece de flori. Conceput ca un tot unitar, ansamblul a fost montat joi în faţa Agenţiei CFR din strada Republicii.

"Artistul Carol Kovacs a realizat aceste piese pe cheltuială proprie, cu titlu gratuit, pentru oraş, şi urmează ca orădenii să hotărască dacă le place şi dacă este oportună o astfel de achiziţie", a declarat viceprimarul Gheorghe Carp, joi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la faţa locului.

Viceprimarul a spus că demersul municipalităţii are la bază nemulţumirile orădenilor cu privire la modul în care a fost mobilată principala arteră pietonală a oraşului după modernizarea din 2006. "Mulţi s-au plâns că mobilierul urban nu corespunde arhitecturii din centrul istoric, fapt pentru care ne-am gândit cum am putea rezolva problema redării splendorii şi unicităţii acestei zone", a mai zis Carp.

Prezent la conferinţa de presă, artistul plastic a insistat asupra necesităţii realizării unor piese de mobilier urban care să se integreze în arhitectura zonei, având în vedere faptul că pe strada Republicii pot fi întâlnite de la clădiri în stil secession până la imobile în stil neoclasic.

"Am dorit să se creeze o unitate stilistică din punct de vedere al arhitecturii şi mobilierului stradal. Ideea este de a diferenţia stilistic fiecare zonă şi de a genera o dinamică, să nu mai existe un şablon pentru toată strada pietonală, ci mobilierul urban să fie conceput în funcţie de amplasament", a spus Carol Kovacs.

În cazul în care orădenii vor agrea propunerea artistului, piesele de mobilier urban vor fi concepute separat şi amplasate în faţa Agenţiei CFR, în zona statuii lui Aurel Lazăr, la intersecţia cu strada Roman Ciorogariu şi în faţa sediului Evidenţei Informatizate a Persoanelor. Preţul unei astfel de piese cu 10 locuri, coş de gunoi, ghiveci pentru flori se ridică la circa 5.000 de euro.