Sportivii clubului CS Wolf Oradea au obținut 23 de medalii la concursul internaţional de taekwon-do ITF Spirit Open, dedicat practicanților de taekwon-do ITF și kick-box. Competiţia are loc an de an în Ungaria, la Hatvan.
Ajuns la cea de-a 14-a ediție, concursul, desfășurat în perioada 12–13 aprilie, s-a organizat conform regulamentului de taekwon-do ITF, cu excepția probei de luptă pe echipe, care s-a desfășurat conform regulamentului Wako.
La startul competiției s-au aliniat peste 400 de sportivi, reprezentând 41 de cluburi din 9 țări: Lituania, Austria, Serbia, Polonia, Ucraina, Finlanda, Slovacia, România și Ungaria.
România a fost reprezentată de cele trei cluburi orădene – CS Wolf, Royal Kwon și Golden Eagle –, care au adus un palmares impresionant: 18 medalii de aur, 16 de argint și 23 de bronz, clasând astfel țara noastră pe locul 2 în clasamentul general pe națiuni.
CS Wolf Oradea, condus de președintele și antrenorul principal Harascsák Gyula (5 Dan), alături de instructorii Gergely Ákos (3 Dan), Tálinger Alex (3 Dan), Szabó János (3 Dan) și Bajgyik Baranyi Botond (2 Dan), a cucerit 9 medalii de aur, 6 de argint și 8 de bronz. Pentru aceste performanțe, clubul a fost recompensat cu trofeul pentru locul 3 în clasamentul pe cluburi.
În plus, Luca Cornea a fost desemnat cel mai bun sportiv junior masculin al competiției.
Rezultatele obținute de sportivii de la CS Wolf la Spirit Open:
Locul I:
– Cornea Luca
– Santer Alex
– Robu Ioana
– Robu Teodora
– Fábián Hunor (2 medalii)
– Balaton David
– Szabó Balázs
– Echipa de juniori masculin: Cornea Luca și Borsi Edvin (luptă pe echipe)
Locul II:
– Bagoly Béla (2 medalii)
– Cornea Luca
– Kozma Mátyás
– Ciorba Zyelyke
– Borsi Edvin
Locul III:
– Santer Alex
– Kiss Kevin
– Debreczeni Kevin (2 medalii)
– Szegedi Beatrix
– Fürtös Darius
– Echipa de juniori masculin: Fürtös Darius și Debreczeni Kevin (luptă pe echipe)
– Echipa de juniori feminin: Ciorba Zyelyke și Szegedi Beatrix (luptă pe echipe)