Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea şi-au continuat miercuri seară seria jocurilor amicale din presezon. La Arena Antonio Alexe, elevii antrenorului Cristian Achim au primit replica echipei maghiare Szolnok Olaj, ocazie cu care conducerea clubului a prezentat şi lotul de jucători, precum şi staff-ul tehnic.

Partida s-a încheiat cu victoria echipei maghiare, la cinci puncte diferenţă, scor 80-75, după ce orădenii au condus în primle două sferturi.

"Roş-albaştrii" au început în formula: Trotter, Pasalic, Zeno, Gajovic şi Milosevic. A fost o formulă inspirată, CSM-ul deschizând partida bine pe faza ofensivă, toţi jucătorii din cvintetul de start reuşind să puncteze cel puţin o dată în primele şase minute de joc. Astfel, Oradea a terminat primul act la conducere, după ce s-a aflat în avantaj pe tot parcursul acestei perioade de joc, scor 20-14.

Sfertul II a consemnat folosirea unor formule inedite de către antrenorul Cristian Achim. Astfel, CSM-ul a evoluat cu Trotter, Stamenkovic, Pasalic şi Nicolescu în acelaşi timp. Cel din urmă s-a evidenţiat cu un coş şi fault cu liberă transformată. Oradea nu a mai avut însă aceeaşi precizie de la mare distanţă precum în jocurile anterioare, iar cele două formaţii s-au succedat la conducere de mai multe ori pe parcursul acestei perioade. La vestiare s-a intrat cu scor egal, 36-36.

În jumătatea secundă, oaspeţii s-au remarcat din plin însă şi au trecut la conducere, după un ritm mult mai bun faţă de primele două sferturi. Kendrick Perry a înscris cu generozitate, iar CSM-ul a avut dificultăţi în ambele faze ale jocului, înregistrând un deficit major cu cvintetul de start. În acest fel, după 30 minute de joc scorul era de 51-63.

Deficitul a crescut la 16 puncte în debutul secvenţei decisive. Nemanja Milosevic a relansat însă jocul, Oradea izbutind un parţal de 8-0, continuat apoi chiar dacă maghiarii au găsit soluţii de a pune mingea în coş. Acelaşi Milosevic a ajuns în pragul descalificării, însă a continuat jocul şi a aut o prestaţie ofensivă excelentă, apreciată de cei peste 1.000 spectatori prezenţi la acest meci. Totuşi, Szolnok a controlat situaţia pe tabela de marcaj şi s-a impus cu scorul de 80-75.

"Mai avem o săptămână până la primul meci oficial. Mă bucur pentru debutul lui Meluţ. Este un tânăr jucător format în Oradea şi sunt foarte bucuros pentru el. Meciul cu Szolnok reprezintă un nou pas în direcţia potrivită pentru noi. A fost un test deosebit de util, care ne-a ajutat să identificăm anumite lucruri. Tragem concluziile care se impun după acest test şi în următoarele zile vom încerca să punem la punct lucrurile care nu au funcţionat. Din păcate nu a fost cel mai concludent test pentru noi, întrucât avem probleme de efectiv. Ne confruntăm cu probleme medicale, acestea împiedicându-ne să ne facem treaba aşa cum trebuie în special la antrenament. Sper să avem cât mai curând echipa întreagă la dispoziţie", a declarat, după partidă antrenorul CSM-ului, Cristian Achim.

Principalul marcator al formaţiei bihorene în acest meci a fost: Milosevic cu 27 puncte, dar şi cu 5 recuperări. L-au urmat: Gajovic, cu 10 puncte, Zeno şi Pasalic, cu câte 9 puncte. De partea cealaltă, Perry a înscris 28 puncte, dar a avut şi 4 recuperări şi 4 pase decisive. Tarik a avut şi el 16 puncte, iar Toth a marcat 11 puncte.

De menţionat că echipa orădeană a fost lipsită la acest meci de Arturas Valeika, Lucian Ţîbîrnă (accidentaţi) şi Andrei Mandache (câteva zile de repaos).

În ultimul meci de verificare, CSM CSU Oradea va întâlni, sâmbătă, de la ora 18, echipa KB Kosice, din Slovacia. Jocul este programat tot la Arena Antonio Alexe, iar intrarea este liberă.