Sportivii bihoreni legitimaţi la CSM Liberty Oradea şi-au încheiat participarea la întrecerile Jocurilor Mondiale Universitare de la Taipei. După cum informează site-ul clubului orădean, aceştia au avut un parcurs mai puţin reuşit în cadrul întrecerii de judo de la ediţia acestui an a Universiadei de vară.

Astfel, Andreea Florian a luat startul în limitele categoriei 63 kilograme feminin. Ea a fost învinsă însă de reprezentanta Italiei, Valentina Giorgis, în primul tur eliminatoriu.

La rândul său, Lorena Podelenczki (foto) a fost învinsă în turul al II-lea din cadrul categoriei - 70 kilograme. Ea a trecut în primul tur de rusoaica Tatiana Kovalenko, după care a fost învinsă de Urszula Hofman, din Polonia.

În ceea ce-l priveşte pe Farkas Bertalan, acesta a participat în proba de -66 kilograme masculin. El a pierdut cu Youjeong Kwon, în primul tur. Ulterior, sportivul de la CSM Liberty Oradea a fost învins şi de Simon Yacoub din Palestina, în repesaj.