Sala Polivalentă din cadrul Complexului Sportiv Dinamo din Bucureşti a găzduit în perioada 19-20 iunie întrecerile Cupei României la judo seniori, în prima zi, respectiv Campionatul Naţional de luptă la sol - Ne Waza, în cea de-a doua zi.

La cele două competiţii de seniori au participat 130 de sportivi, inclusiv componenţii loturilor naţionale. Au lipsit însă motivat sportivii angrenaţi îsusţinerea examenele de bacalaureat, precum și componenţii loturilor naţionale de cadeţi, care sunt prezenţi la Campionatele Europene din această săptămână.

În cele două zile de concurs de la Sala Dinamo, sportivii secţiei de judo de la CSM Oradea s-au comportat destul de bine, reuşind să obţină şase medalii, dintre care patru au fost de argint, iar două de bronz.

De asemenea, alţi trei sportivi ai clubului CSM Oradea s-au clasat în apropierea podiumului, pe locul 5, după înfrângerile suferite în finalele mici.

În cadrul Cupei României de seniori, sportivii de la CSM Oradea au ocupat de trei ori locul al II-lea, prin sportivii: Robert Boldiş (la categoria 73 kg), Alex Creţ (la 100 kg) şi Daniel Matei (+100 kg), cu toţii dispunând finala mare şi intrând în posesia medaliilor de argint

Locul III şi medalia de bronz a fost adjudecată de Ioan Dzitac, în cadrul categoriei 73 kg.

În fine, pe locul 5 s-au situat: Adrian Olaru (la 66 kg) şi Răzvan Bodea (în limitele categoriei 90 kg).

La Campionatul Naţional Ne Waza (Luptă la sol) Seniori, orădenii de la CSM s-au situat de două ori pe podium, o dată pe treapta a doua şi o dată pe poziţia a treia. 

Locul II şi medalia de argint a fost adjudecată de Adrian Olaru, în cadrul categoriei 66 kg, în timp ce pe poziţia a III-a s-a situat Alex Creţ, la +81 kg, cel care a intrat în posesia medaliei de bronz.

Şi la aceste întreceri a fost obţinut un loc 5, prin Ioan Dzitac, în cadrul categoriei 81 kg.

"Numărul de medalii este conform cu obiectivelor propuse, singurul lucru care nu ne mulţumeşte este faptul că nu am reuşit nici o medalie de aur. Şansele reale le aveam la categoria 66 kg, acolo unde Adrian Olaru a primit din partea arbitrilor o descalificare total eronată şi nejustificată în semifinală, descalificare care l-a scos din păcate şi din cursa pentru bronz", a declarat antrenorul Emil Morar.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!